Alexandra Dulgheru vorbeşte pentru cititorii GSP: "Aştept Wimbledonul"

Alexandra Dulgheru. Învingătoare la Varşovia. Veselă. Muncitoare. Hotărîtă. Dispusă să înveţe. Genială imitatoare a lui Harry Potter

Sîmbătă cîştiga, în capitala Poloniei, turneul cu premii de 600.000 de dolari, la prima ei prezenţă pe un tablou principal. Duminică revenea acasă, la Bucureşti, încă nedezmeticită din dulceaţa succesului. Ieri, la ora prînzului, asuda pe terenul de la Tenis Club Bucureşti, ascultîndu-l pe antrenorul Daniel Dobre. "Piti, mai apăsat! Aşa, foarte bine!".

Dialogul dintre elevă şi tehnician sună firesc, încurajările sprijină fiecare mişcare corectă. Cei doi lucrează mult la voleu, apoi la smash. Încheie cu serviciul şi cu două ture uşoare de teren, urmate de un pic de stretching. Mama Alexandrei, Doina Dulgheru, stewardesă, îi oferă fetei sticla cu apă un pic mai rece. "Aici e cald, la Varşovia am îngheţat", povesteşte ea. "Ploua şi era foarte frig". Cînd aţi ajuns acolo? "Chiar în ziua finalei, cu o oră înainte. Soţul meu i-a spus lui Piti la telefon că venim s-o vedem cînd ajunge în finală. El a glumit, dar eu am luat biletele!", zîmbeşte Doina Dulgheru.

- Alexandra, acum realizezi că eşti campioană? După ultima minge nu prea te-ai bucurat.
- Da, pentru că am văzut-o pe Bondarenko cînd a lovit, dar mingea a căzut aproape de linie. Nu ştiam dacă e out sau nu, aşa că m-am uitat la arbitru. Abia cînd am auzit "Game, set and match", mi-am dat seama că s-a terminat. Că am cîştigat. Apoi, la vestiar, la fizioterapie, îmi mai venea în minte, o clipă sau două. Duminică n-am realizat, parcă pluteam. Abia acum încep să conştientizez.

- Erai pe o traiectorie în creştere încă de la începutul anului.
- A fost o perioadă bună, începînd de la turneul de la Monzon, unde am ajuns în finală. Mereu am făcut meciuri bune, chiar dacă am mai şi pierdut. Pot să spun că victoria de la Varşovia m-a surprins, însă ştiam că joc bine. Asta a contat cel mai mult pentru mine, că am jucat bine.

Antrenorul Dobre îi recomandă să bea o limonadă. "Ia din asta, Piti, e foarte bună!". "Are şi lămîie verde?" "Da, da, are de toate, şi lămîie, şi suc de portocale".

- Ai impresionat prin faptul că nu ai cedat, ai revenit chiar dacă erai condusă. De unde ai avut tărie?
- Din faptul că nu aveam nimic de pierdut. Şi în semifinala cu Hantuchova, şi în finala cu Bondarenko. Am înţeles ce joacă ele, iar în decisiv am intrat hotărîtă. Ştiam ce vor face. Nu au schimbat nimic, nu m-au surprins.

Săptămîna magică

- Cum ai numi săptămîna aceasta?
- A fost săptămîna mea magică. Chiar dacă eram obosită, chiar dacă mă mai durea umărul, totul a fost bine pînă la urmă. Mi-a plăcut şi atmosfera de acolo. Iar la fizioterapie au avut mare grijă de mine. De fapt, de toţi. Mi-am dat seama că la astfel de turnee singura ta treabă e să joci. De restul se ocupă organizatorii.

- Am auzit că ai avut o scurtă discuţie cu Maria Şarapova.
- (Rîde) Da, ne-am întîlnit la fizio. Amîndouă cu umărul. Eu am întrebat-o cum se simte, citisem pe site-ul ei ce probleme a avut. Mi-a zis că e mai bine. A fost OK.

Mama intervine, amuzată. "Ia spune cum ai luat tu autograf de la Federer!". "Daaaa, eram la Roland Garros, pe un culoar, şi am văzut o siluetă aşa, înaltă şi suplă. «Uau, ăsta e Federer», am zis şi am început să fug după el. L-am prins de mînecă şi l-am rugat să facă o poză cu mine. A fost foarte drăguţ. Şi de la Justine am luat. M-a rugat s-o aştept la vestiar şi, cînd a terminat, a venit şi mi-a spus: «Vino, acum am timp!»".

- Cînd a început tenisul să nu mai fie joacă, ci să devină ceva serios pentru tine?
- Pe la 13-14 ani, cînd am ajuns numărul 1 ETA. Eram la un turneu în Germania şi am primit un e-mail de la mama cu felicitări. Apoi, am fost numărul 4 ITF. Apoi, au apărut problemele. Ba o coastă, ba umărul.

Bani pentru turnee

- Ce s-a schimbat de la începutul anului? S-a produs totuşi un declic.
- Am început să lucrez cu domnul Dobre şi să mă antrenez aici, la Tenis Club. Cu antrenorul mă înţeleg foarte bine. Pot să merg la un turneu fără dînsul, apoi însă simt că vreau să fie alături de mine. Iar la bază am totul, terenuri, sînt mulţi jucători, pot să mă antrenez mereu cu altcineva. Aici am şi masaj, şi piscină, nu mai trebuie să merg în altă parte.

- Ţi-ai luat vreun cadou din premiul de la Varşovia?
- Am vrut să-mi iau un telefon, un blackberry.

- Atît?
- Am văzut acolo, la Varşovia, o gecuţă drăguţă la magazinul Burberry, dar era închis. Am privit lung la vitrină şi atît. Restul o să-i folosesc pentru turnee.

- Pînă acum cine te-a sprijinit financiar?
- Un prieten de familie, domnul Paul Badea, care e director la Nissan, m-a ajutat. De cînd cu criza însă, nu prea a mai putut. Acum s-au rezolvat lucrurile.

- De ce ţi se spune Piti?
- A, de cînd am fost cu sora mea la Academia lui Sergi Bruguera, în Spania. Eu eram Petit Dulgheru, adică Dulgheru cea mică. Aveam 12 ani. De atunci, aşa mi-a rămas porecla.

- Ce urmează? Wimbledonul?
- O să joc încă un turneu pe iarbă înainte. Eastbourne sau 's-Hertogenbosch. Îmi place suprafaţa asta. Am încredere, vreau să joc din nou bine!

Clona lui Harry Potter
Alexandra are un har special de a imita. La îndemnul mamei, reproduce o scenă din partea a treia a seriei "Harry Potter". Gesturile sînt identice, mimica feţei extraordinară, iar pronunţia în engleză, perfectă. De altfel, Piti vorbeşte şi spaniolă, pe care a prins-o din zbor, fără să ia cursuri. "I-a prins bine", spune mama fetei. "Şi anul acesta, la Monzon, s-a înţeles de minune cu cei de acolo în spaniolă".

12-0 şi maşina
Românca a avut un turneu de senzaţie în luna aprilie, la Bari, concurs cu premii de 25.000 de dolari. Victoriile din calificări au fost 6-1, 6-1 şi 6-0, 6-0. Pe tabloul principal: 6-1, 6-0, apoi 6-0, 6-0 şi din nou 6-0, 6-0. Abia în semifinale a cîştigat 6-3, 6-2, iar în finală 6-4, 6-4. "Toată lumea mă întreba: «Ce e cu tine, ce ai mîncat?». Acolo am fost singură, era de Paşti, am primit şi o maşină, un Peugeot 107, şi am venit fericită acasă", povesteşte Alexandra.

"Voiam să ajung în Top 100 pînă la sfîrşitul anului. Pînă la urmă, am sărit de la 201 direct la 83. Pe la o sută şi ceva nici n-am mai trecut!"

"Vreau să joc mai agresiv, mai iute, să am un ritm la intens. Simt că nivelul de acum e bun, dar nu pot rămîne aici. Trebuie să cresc"

GSP îşi spune zilnic ce face Alexandra Dulgheru.