Atletism

Constantina Diţă a terminat pe locul 3 cursa Bupa London de 10 km

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Atleta Constantina Diţă a participat, luni, la cursa Bupa London 10.000, desfăşurată în capitala Angliei, iar sportiva din România a terminat concursul pe locul trei, cu un timp de 34 de minute şi 24 de secunde.

Diţă a fost devansată de Kim Smith (Noua Zeelandă), care a avut un timp ce 31 de minute şi 38 de secunde, dar şi de o atletă din Marea Britanie, Hatti Dean, care a terminat cursa în 33 de minute şi 52 de secunde.

"Timpul meu nu a fost unul foarte bun, dar sunt totuşi mulţumită că am terminat în primele trei. E prima cursă după maratonul de la Londra, am avut o perioadă destul de lungă în care a trebuit să-mi revin după problemele de acolo şi, în plus, fetele care m-au învins sunt mult mai tinere. În condiţiile date, e un rezultat care mă satisface", a spus campioana olimpică după finalul concursului.

Sportiva din Noua Zeelandă care a câştigat cursa, Kim Smith, a declarat că a avut o şansă să o învingă pe Constantina Diţă, pe care o consideră o "alergătoare fabuloasă", pentru că românca era obosită şi a profitat de acest lucru.

Pe de altă parte, în cursa masculină s-a impus englezul Mo Farah, cu un timp de 27 de minute şi 50 de secunde, rezultatul reprezentând un record naţional pentru britanic.

Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.