Liga 1

Mircea Rednic: "Nu mai vreau să lucrez cu amatori!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Mircea Rednic pune piciorul în prag şi îşi avertizează dur jucătorii indisciplinaţi

"Mircea, să tai în carne vie, nu contează numele celui care mai calcă pe bec! Sîntem la Dinamo aici, nu la bar". Acesta e mesajul transmis în ultimele zile dinspre conducere către Rednic, după ce au apărut noi informaţii despre viaţa extrasportivă a roş-albilor.

Şi antrenorul a răbufnit ieri, într-o adevărată tiradă la adresa fotbaliştilor. "Nu vreau să mai lucrez cu amatori! Dacă nu îşi vor schimba comportamentul, nu vom mai continua. Eu am crezut că la Dinamo lucrez cu profesionişti, dar observ că m-am înşelat. Sper ca ei să se schimbe, trebuie să înţeleagă că asta e meseria lor, din asta trăiesc!", a zis Rednic.

Tehnicianul n-a mai încercat să-şi scuze elevii petrecăreţi, cum a făcut-o cu alte ocazii: "Şi pe afară se mai fac astfel de escapade, dar la cei de acolo nu se vede, ăia le fac cu cap. Dacă evoluau perfect, ai mei se puteau duce prin baruri în fiecare seară, dar la ei se vede că frecventează cluburile, nu mai joacă nimic. Nici pe vremea mea nu făceam în halul ăsta!".

Discursul ţinut de Rednic în vestiar:
» "Lăsaţi deoparte orice disensiune între voi, asta în cazul în care aveţi ceva de împărţit! Arătaţi ca o echipă în ultimele două etape, altfel se alege praful de munca întregului grup pe tot anul!".
» "În faţa mea sînteţi toţi egali. V-am dat absolut tuturor o şansă să vă afirmaţi, au fost meciuri grele şi aş vrea ca la final să fim mîndri cînd ne privim în ochi".
» "Trebuie să vă luaţi revanşa faţă de suporterii care au făcut eforturi să vină să vă încurajeze la Urziceni. Ei trebuie să vadă că jucătorii lor luptă pe teren că să-i facă fericiţi. Pentru ei trebuie să jucaţi şi cu Braşovul, şi cu Argeşul, nu există altă opţiune decît să învingeţi în cele două meciuri".
» "Fiţi cu mintea la partida noastră cu Braşovul, nu la ce se întîmplă la Timişoara".

Deac a zis "Da"
Mijlocaşul lui CFR Cluj, Ciprian Deac (23 de ani) va semna cu Dinamo doar dacă roş-albii cîştigă campionatul şi ajung în grupele Ligii. Aşa s-a stabilit la ultimele discuţii dintre şefii celor două formaţii. Mijlocaşul stînga şi-a dat acordul să vină în Ştefan cel Mare. Fotbalistul va fi deţinut în cote egale, 50-50 la sută, de cele două cluburi, iar bucureştenii plătesc în jur de 500.000 de euro pentru el.

Cazul Niculae, amînat
Comisia de Disciplină a amînat pentru 3 iunie decizia în privinţa lui Marius Niculae, iar vîrful dinamovist poate juca duminică, împotriva Braşovului. "Săgeată" este judecat pentru gesturile obscene făcute la adresa suporterilor, în timpul partidei cu Unirea Urziceni. Mihai Stoica a ieşit ieri nervos de la Comisie: "Eram sigur că va fi aşa! Probabil că Niculae va fi suspendat la finalul campionatului şi nu va mai avea voie să joace fotbal pe plajă".

Ultimele noutăţi

» La Roma
, Cristi Borcea s-a întîlnit şi cu Bogdan Lobonţ, care efectuează în Italia programul de recuperare. "Mă simt bine, dar nu se ştie încă momentul cînd voi fi apt să reintru pe teren", i-a transmis internaţionalul acţionarului dinamovist.

» Dolha
s-a antrenat normal toată săptămîna, n-a mai resimţit înţepături la coapsa dreaptă şi va fi titular şi duminică, împotriva Braşovului.

» Muşat
şi Ze Kalanga au ieşit din calculele pentru meciul cu ardelenii, amîndoi nefiind refăcuţi după accidentări.

» Dan Petrescu, antrenor Urziceni: "Dinamo ar trebui să-i facă lui Rednic un contract pe 10 ani! El a fost mereu criticat aiurea şi nu pricep de ce acţionarii îl tot ţin în tensiune".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.