Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - FC BRAŞOV, DUMINICĂ, ORA 20:30, GSP TV ŞI GSP.RO / MOŢI DĂ REPLICA LA ACUZAŢIILE LUI BORCEA

Control la sînge

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu   —  vineri, 29 mai 2009

Din sezonul următor, dinamoviştii vor da săptămînal probe de sînge care vor arăta dacă au consumat alcool



Cum escapadele jucătorilor săi se înmulţesc, şefii lui Dinamo au o nouă preocupare: cum să-i oprească pe petrecăreţi?



Soluţia a fost găsită, ea fii utilizată şi de unele cluburi din Occident. Pentru sezonul următor, oficialii "cîinilor" vor să încheie un contract cu o clinică privată, iar fotbaliştii să dea probe de sînge de două ori pe săptămînă! Finalitatea? "Rezultatele vor ajunge direct la conducere, iar pe analize se va putea observa la fiecare jucător dacă a consumat alcool ori alte substanţe interzise. Nu este nici o ruşine, nimic ieşit din tipar, este o procedură ce se practică la marile cluburi din Europa", a spus ieri unul dintre acţionari.



Unul dintre acţionari

"Unii dintre jucătorii acuzaţi se jură că n-au făcut nimic, despre alţii avem informaţii certe că au pierdut nopţile, dar mai bine să avem dovezi"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.