Partea pozitiva a relatiei pe care Mircea Rednic a avut-o cu elevii sai in sezonul trecut. Dupa 5 etape din acest campionat si eliminarea din Champions League, "Puriul" si-a dat demisia. Au iesit la iveala imediat detalii ale unor relatii tensionate intre antrenor si jucatori.
Intr-o discutie cu sefii, apoi si public, Rednic a spus ca s-a simtit tradat de fotbalisti: "stiau ca as putea pleca daca n-o batem pe Bistrita si au aratat cit de mult le pasa. Intrebati-i pe jucatori de ce nu mai cistigam!". Ros-albii au evitat sa-l atace fatis, dar au fost multumiti de faptul ca tehnicianul a plecat. De ce? Motivau ei: "Una iti spunea in fata, alta pe la spate!".
"N-a fost corect"
Duminica, antrenorul de 45 de ani va reveni in stefan cel Mare ca adversar. Dinamovistii afirma ca sint motivati in plus. "Avea o vorba, ca fotbalul ne da daca nu-l tratam serios. Noi putem sa afirmam cu mina pe inima ca n-am tradat pe nimeni si am jucat doar fotbal, chiar daca nu ne-a iesit mereu. Acum trebuie sa-i dam lui nea Mircea, altfel pierdem orice sansa la titlu", a spus unul dintre liderii echipei.
"Ne concentram doar la meci, insa putem spune ca ne-ar bucura enorm un succes impotriva lui Rednic. N-a fost corect ca ne-a acuzat dupa plecare si din cauza vorbelor lui am fost injurati de fani si facuti mercenari", a mai completat un alt "ciine".
"Am demisionat pentru ca n-am cistigat primele 3 etape de acasa. Eu am facut treaba la Dinamo si ii astept pe cei care sint acum sa faca macar atit cit am realizat eu pentru ciini"
Mircea Rednic
Banii i-a stricat
Dupa demisia lui Rednic si sosirea lui Zenga, eveniment petrecut in urma cu doua luni, jucatorii au decis sa intre in silenzio stampa, simtindu-se lezati de acuzele de tradare ale fostului tehnician. Ruptura dintre Rednic si jucatori s-a petrecut dupa meciul cu cintec din primavara, dintre "ciini" si CFR Cluj. Ros-albii au invins (1-0), au ajutat, indirect, Steaua sa prinda un loc de Champions League si au aparut tot felul de discutii vizavi de un milion de euro venit dinspre Ghencea. La vremea respectiva au aparut informatii ca "Puriul" si-ar fi luat mai multi bani pentru el. Nu s-a demonstrat nimic, dar au ramas suspiciunile.
"Obiectiv, locul 2"
sefii dinamovisti i-au impus lui Zenga sa termine sezonul de toamna pe locul secund, la o distanta cit mai mica de liderul CFR Cluj. Momentan, "ciinii" sint pe 4, la 10 puncte de ardeleni. Unul dintre actionari, Dragos Savulescu, a declarat pentru Fanatik: "Nu se pune problema demiterii antrenorului, dar el trebuie sa ne duca pe locul 2 pina la finele turului. Eu cred ca Unirea Urziceni si Poli Timisoara nu vor tine pasul cu Dinamo, Steaua, Rapid si CFR Cluj".
Revine Lucescu
Meciul dintre FC Brasov si Otelul, din "optimile" Cupei Timisoreana, programat pe 6 decembrie, se va disputa in Giulesti. Razvan Lucescu, antrenorul "stegarilor", revine astfel in Grant, la o saptamina dupa ce o sedinta de pregatire a brasovenilor a aprins spiritele. Copos si Zotta au acuzat atunci conducerea CS Rapid ca n-avea dreptul sa le puna la dispozitie arena lui Lucescu junior si lui Dinu Gheorghe.
"Conditii speciale"
Rednic a explicat ieri secretul rezultatelor sale la Rapid, 6 puncte in deplasare si doar unul pe teren propriu. "Puriul" crede ca reactiile negative pe care suporterii le au fata de el afecteaza echipa: "Trebuie tinut cont ca acasa evoluam in conditii speciale si tensiunea se rasfringe asupra jucatorilor. In deplasare sintem mai degajati si ne cream mai usor ocazii. Chiar si asa, ar fi trebuit sa luam un punct si cu CFR, daca rezultatul n-ar fi fost viciat".
Romanul lui Dinu
Administratorul delegat al "ciinilor", Cornel Dinu (foto), isi va lansa primul sau roman, "Zimbind in iarba", pe 24 noiembrie, cu ocazia "Tirgului de Carte" de la Bucuresti. Mister lucreaza de doi ani la aceasta carte ce va fi editata de editura Minerva. "Vor fi zimbete, intimplari necunoscute, care faceau parte din frumusetea acelor vremuri. Eram cu totii mai prieteni si uram doar pe unul singur sau mai exact uram o forma de dictatura, discutabila pe scara istoriei. Acum, ne urim unii pe altii, intr-o promiscuitate iesita din comun", a declarat Cornel Dinu.
"Capital, dar nu pentru Zenga"
Cristi Borcea a plecat in strainatate cu afaceri, dar tine legatura zilnic cu Walter Zenga pentru a afla care sint pregatirile in vederea derby-ului cu Rapid. "Meciul cu giulestenii este capital pentru Dinamo, intrucit nu ne permitem o alta varianta decit victoria. Nu vreau sa aud de egal sau altceva! Altfel ne indepartam de titlu si nici ca-i mai prindem pe cei de la CFR. Este o partida capitala pentru Dinamo, dar nu si pentru Zenga. Postul lui nu este amenintat", a declarat Borcea.
"Ce derby sa fie?"
Vasile Turcu este de parere ca ros-albii vor invinge duminica, dupa 3 remize consecutive, formatia lui Mircea Rednic, cel pe care actionarul dinamovist il striga "Dom' profesor": "Nu e iesit din comun, e doar un meci mai important, nu un derby. Ce, Rapid e vreo campioana? Pe mine ma intereseaza victoria, nu cine e antrenor la Rapid, putea sa fie si Capello. Am incredere in Zenga si in baietii lui, vom invinge pentru fanii nostri". (Ioana Mihalcea)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}