Tenis

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Roland Garros!

Articol de Florin Dincă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Sorana Cîrstea s-a calificat astăzi pentru prima dată în carieră în optimile unui turneu de Grand Slam. Ea a dispus în turul trei de la Roland Garros de Caroline Wozniacki, scor 7-6(3) 7-5.

Sorana a început slab primul set, daneza distanțîndu-se la 4-0 rapid. Cu toate acestea, românca nu a renunțat și a preluat inițiativa. Un meci care părea pierdut înainte de a începe s-a reechilibrat pe neașteptate.

Mult mai determinată, Sorana a reușit să își recîștige serviciile pierdute, revenind de la 0-4 și ducînd meciul în tie-break. În prelungiri, ea s-a impus fără emoții, scor 7-3. Wozniacki nu este însă o adversară facilă. Cap de serie numărul zece la acest turneu, daneza a început în forță actul secund, reușind un nou break rapid. Au urmat game-uri pe muchie de cuțit, dar Sorana și-a păstrat cumpătul și și-a recuperat break-ul pierdut.

La scorul de 3-3, Caroline a reușit un nou break, dar Sorana și-a păstrat calmul. Și-a făcut jocul cum trebuia și a revenit imediat, profitînd de greșelile adversarei. Scenariul avea să se repete și la scorul de 4-4. Wozniacki a cerut intervenția fizioterapeutului la scorul de 6-5 și 30-15 pentru Sorana, în urma unor dureri resimțite la spate.

După o scurtă pauză, fetele au revenit pe teren, iar Sorana a cîștigat cele două puncte care îi mai trebuiau pentru a cîștiga meciul. Scor final 7-6(3) 7-5, iar românca va da piept pentru un loc în sferturi cu sîrboaica Jelena Jankovici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.