Dupa ce au parasit terminalul, jucatorii au avut un adevarat soc cind au iesit afara. Erau numai doua grade si batea un vint taios. Ei erau imbracati doar in treninguri pentru ca la plecarea erau in jur de 30 de grade. "stiam ca e mai frig decit la noi, dar nu ne asteptam sa fie chiar ger", a spus unul dintre spanioli.
Adriano: "Cine e Lacatus?"
Unul dintre jucatorii care au oferit declaratii presei a fost mijlocasul Adriano. "Steaua pe teren propriu devine o cu totul alta echipa fata de cea care a jucat pe Sanchez Pizjuan. Am vazut ca si impotriva lui Arsenal s-a aparat bine si putea sa smulga un punct. Ne asteptam la un joc greu. Totusi, daca e sa fiu sincer, mi-as dori-o mai mult pe Steaua pe locul 3, adica in Cupa UEFA, decit pe Slavia Praga", a spus Adriano, care a ridicat din umeri cind a fost intrebat de Lacatus: "Cine e? Habar nu am. Pentru Steaua e mai presus de Hagi? O, da, asa o fi, dar nu stiu cine e.
Del Nido ne complimenteaza
"Orice partida din Liga Campionilor trebuie tratata cu foarte multa atentie pentru ca nu exista favorite. De aceea echipa mea va fi precauta in jocul cu Steaua, o echipa superioara Slaviei Praga, chiar daca cehii sint acum pe locul 3. Ce ma ingrijoreaza pe mine e faptul ca, pe teren propriu, Steaua poate fi superioara chiar si Sevillei", a spus presedintele Del Nido.
Lacatus a spionat
La antrenamentul oficial pe care spaniolii l-au efectuat aseara in Ghencea a fost prezent si Marius Lacatus. Acesta, alaturi de Mihai Teja si Cristi Bivolaru, a intrat intr-o cabina radio si a urmarit primele exercitii ale lui Daniel Alves si compania. Imediat insa ce fotoreporterul Gazetei l-a observat si a indreptat obiectivul aparatului foto spre el pentru a-i face o poza, Lacatus a iesit de acolo si a plecat in alta zona a stadionului.
"Nu l-am vrut pe Goian"
Presedintele Del Nido a venit in acelasi timp cu echipa si a oferit declaratii la sosirea de la Bucuresti. Intrebat daca echipa pe care o prezideaza l-a avut vreodata in vedere pe Dorin Goian, Del Nido a facut ochii mari. "Goian? Sa-l luam noi? Nu, nu e adevarat. Niciodata nu s-a aflat in vederile noastre", a spus omul numarul 1 de la spanioli.
"Cunoastem bine Steaua. Daca vom repeta jocul pe care l-am facut impotriva Realului simbata trecuta, vom cistiga sigur"
Jesus Navas, mijlocas FC Sevilla
"Daca vom cistiga, vom fi deja in optimi si eu, unul, ma gindesc chiar si la cistigarea trofeului. Daca vom pierde insa, vom fi in dificultate"
Manuel Jimenez, antrenor FC Sevilla
S-a rupt si Boulahrouz
Accidentare de ultima ora in lotul Sevillei. Fundasul central Khalid Boulahrouz s-a lovit la unul din antrenamentele efectuate dupa meciul cu Real Madrid, de simbata trecuta, cistigat de adversara Stelei cu 2-0. Boulahrouz nici n-a mai facut ieri deplasarea la Bucuresti si s-a adaugat pe o lista mare de indisponibili, care ii mai cuprinde pe Javi Navarro, Escude, Maresca, Duda, Fazio si Crespo, in timp ce Kerjakov n-a fost oprit in lot.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}