Fotbal   •   Liga 1   •   CALCULE EUROPA LEAGUE

Cine sare din tren?

Articol de Dan Udrea   —  luni, 01 iunie 2009

Craiova, Steaua, Rapid şi Vaslui vor duce o bătălie teribilă în runda finală pentru ultimele două locuri ce ce asigură prezenţa în  Europa League





Pe 10 iunie vom afla care sînt ultimele două reprezentante ale Ro­mâ­niei în cupele europene în sezonul viitor. Pînă acum sînt sigure de participarea în Europa patru for­ma­ţii: Urziceni, Dinamo, Timişoara şi CFR Cluj.



Pentru ultimele două locuri se vor lupta 4 echipe: U Craiova (56p), Steaua (55p), Rapid (54p) şi FC Vaslui (54p).



CUM SE FACE DEPARTAJAREA

Dacă două sau mai mul­te echipe se află la egalitate de puncte, vor conta rezultatele directe.





CUM ARATĂ REZULTATELE DIRECTE

 » Craiova - Steaua (0-0 și 1-2)

 » Steaua - Vaslui (1-1, 0-1)

 » Steaua - Rapid (1-2, 0-0)

 » Vaslui - Craiova (1-1, ?)

 » Vaslui - Rapid (1-0, 2-2)

 » Craiova - Rapid (0-0, 3-0)





Meciurile din ultima etapă

» U Craiova - FC Vaslui

» Urziceni - Steaua

» Rapid - Poli Iaşi





Ş
ANSELE CELOR PATRU DE A SE CALIFICA ÎN EUROPA



U CRAIOVA



» Cîştigă cu Vaslui.
Merge în Europa League indiferent de rezultatele din celelalte meciuri.

» Face egal cu Vaslui. Prinde cel puţin locul 6 pentru că mai poate fi depăşită doar de Steaua.

» Pierde cu Vaslui. Prinde Europa dacă Steaua pierde la Urziceni, iar Rapid nu cîştigă cu Poli Iaşi.



STEAUA



» Cîştigă cu Urziceni. Merge în Europa League indiferent de rezultatele din celelalte meciuri.

» Face egal cu Urziceni. Prinde Europa League doar dacă Rapid şi FC Vaslui nu cîştigă în ultima etapă.

» Pierde la Urziceni. Merge în Europa doar dacă Rapid e învinsă de Poli Iaşi, iar Vaslui cedează la Craiova.





RAPID



» Dacă învinge pe Poli Iaşi. Merge în Europa League doar dacă Steaua nu cîştigă la Urziceni.

» Face egal cu Poli Iaşi. Prinde Europa League doar dacă Steaua pierde la Urziceni, iar FC Vaslui e învinsă la Craiova.

» Pierde cu Poli Iaşi. Nu are nici o şansă să meargă în Europa League.





FC VASLUI



» Dacă învinge la Craiova. Merge în Europa League indiferent de celelalte rezultate.

» Face egal la Craiova. Prinde Europa League doar dacă Steaua pierde la Urziceni, iar Rapid n-o învinge pe Poli Iaşi.

» Pierde la Craiova. Nu are nici o şansă să meargă în Europa League.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.