Iancu ia serios în calcul aducerea lui Andone, dar se teme de reacţia fanilor, care n-ar accepta, spune boss-ul viola, un dinamovist pe bancă. În plus, Ando e dorit şi în Groapă
Varianta Andone e pe placul şefului viola, dar acesta se teme că fanii s-ar opune aducerii tehnicianului care a cucerit titlul cu Dinamo şi CFR. Marian Iancu le-a mărturisit apropiaţilor că acesta e singurul impediment în contactarea tehnicianului care şi-a încheiat conturile cu arabii de la Al Ettifaq, hotărînd ca, pentru moment, să-i acorde credit lui Vali Velcea, reactivat de la Liga a III-a, de la Poli II. "În afară de tribună, oricum nimănui nu-i pasă de echipa asta. Nici măcar unor jucători. Vali Velcea va antrena pe acest final de campionat, iar dacă va primi şi acea dispensă de la FRF, pentru că nu are licenţa PRO, poate rămîne şi din vară. Pentru ce să-mi fac alte planuri?", s-a întrebat mîhnit boss-ul viola, care nici măcar nu-i impune vreun obiectiv lui Velcea: "N-are nici o condiţie. Obligaţia de a cuceri cupa e a echipei, nu a lui".
"Lovit" şi de autorităţi
Care sînt motivele supărării lui Iancu, însă? Înfrîngerea cu Urziceni, pierderea aproape certă a oricăror şanse la titlu, în ciuda eventualei recuperări a punctelor, l-au scîrbit pe boss-ul viola, bîntuit din nou de gîndul retragerii de la Poli. "Eu m-am lecuit de fotbal, duminică am primit antidotul pentru pasiunea mea. Ce rost are să mă mai agit? Pentru ce să-mi distrug sănătatea, cînd autorităţile locale m-au anunţat cu două zile înainte de meci că au tăiat la jumătate premierea pentru jucători? Ar fi vrut probabil să le spun ca să le dau în cap jucătorilor înainte de meci", a spus afectat Iancu, încercat din nou de dorinţa de a ieşi din fotbal: "În fiecare zi mă gîndesc să plec. Mai ales după cele întîmplate".
FLASH
Ando, dorit şi de Dinamo
Ioan Andone s-a împăcat cu Vasile Turcu, cel care l-a îndepărtat de la Dinamo, la precedentul mandat şi e şi pe lista cîinilor, ai căror acţionari însă nu reuşesc să se pună de acord. În aceste condiţii, dacă pică varianta Dinamo, "Fălcosul" n-ar spune nu unei oferte de la Timişoara, deşi e dorit şi de Borcea în Groapă. "Sincer, eu nu am nimic de ascuns. Dacă mă contacta cineva, recunoşteam. Am o singură ofertă certă acum, de prelungire cu Al Ettifaq. În 15 zile trebuie să le dau răspunsul. Mi-ar plăcea să revin în ţară, dar dacă nu m-a căutat nimeni... Să fiu contactat mai întîi şi apoi vedem", a spus Andone.
Încă 5 nume
Pe lîngă Ando, s-au mai vehiculat numele lui Uhrin jr, Alberto Cavasin, care a fost aproape de Poli şi în iarnă, Viorel Moldovan, olandezul Adrie Koster sau sîrbul de pe banca Partizanului, Slavisa Jokanovici. Andone e preferat însă în faţa tuturor, deoarece cunoaşte la perfecţie fotbalul românesc şi dedesubturile acestuia, precum şi pentru CV-ul său impresionant, "Fălcosul" fiind considerat o garanţie a cuceririi unui titlu, după ce a cucerit trofeul şi cu Dinamo şi cu CFR Cluj, prima echipă din provincie care a spart monopolul Capitalei după 1991.
Fanii nu s-ar împotrivi
Curios, singura temere a lui Marian Iancu nu prea are temei, Andone nu ar fi contestat atît de vehement pe cît se teme boss-ul viola. De altfel, pe violamania şi pe forumul oficial al suporterilor, deşi sînt şi voci care se opun venirii unui "dinamovist" pe bancă, există tot mai mulţi fani care n-ar refuza varianta. "Am avut antrenori stelişti pînă acum, Hagi, Olăroiu, Panduru, Balint. Cu ce sînt ei mai buni ca Ando?" sau "Ando a luat titlul şi cu CFR, nu doar cu Dinamo, e un profesionist adevărat. Ar fi cel mai bun pentru noi, dacă vrem să luăm vreodată titlul", sînt doar două dintre mesajele de susţinere a "Fălcosului".
Fotbal • Liga 1 • FC BRAȘOV - POLI TIMIŞOARA, MIERCURI, 10 IUNIE, ORA 12:00
Soluţia Ando
Articol de Mihai Mateaş, Adrian Bucur — marţi, 02 iunie 2009
{{text}}