Fotbal   •   Liga 2   •   ANDREI CORDOŞ REFUZĂ CFR-UL

Rivalitate uriaşă între CFR şi «U»: "Nu aş juca la CFR nici dacă m-ar ruga preşedintele ţării!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 05 iunie 2009

Internaţionalul de tineret Andrei Cordoș, fotbalistul Universității Cluj aflat în vizorul CFR-ului, nu neagă existența unei oferte din partea rivalilor, dar susține că nu ar îmbrăca nici în ruptul capului tricoul ”alb-vișiniu”.



”Nu am vorbit cu nimeni de la CFR și nu știu de unde a apărut aceast zvon. Eu nu știu de ofertă, dar cert e că nu am ce căuta acolo. Nu m-aș duce niciodată să joc pentru CFR. Poate să vină și președintele țării să mă roage că aș refuza. Atât pot să spun deocamdată”, a declarat Cordoș, pentru Clujeanul.



Fotbalistul se află în cantonament în Insulele Feroe cu naționala de tineret. Acesta a promis că luni, la întoarcerea în Cluj, va susține o conferință de presă în cadrul căreia va lămuri motivele pentru care a ales să depună memoriu pentru a deveni liber de contract și de ce a ales să evolueze pentru tricolorii ”mici”, în dauna meciului capital de la Deva. După conferință, Cordoș a promis că va purta o discuție și cu reprezentanții galeriei Universităţii Cluj.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.