Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON, 22 IUNIE - 5 IULIE

Rafael Nadal anunţă marţi dacă va participa la Wimbledon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 07 iunie 2009

Liderul mondial al ATP, Rafael Nadal, va decide marţi dacă va juca la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, el urmând să fie supus luni unor controale la genunchiul drept, la care sportivul are probleme.



Nadal va fi examinat de doctorul Angel Ruiz Cotorro, la Barcelona, urmând ca marţi, după aflarea rezultatelor, să decidă dacă va juca la Wimbledon. Despre ceea ce se va întâmpla a vorbit unchiul şi antrenorul tenismenului, Toni Nadal: "Dacă după o pauză scurtă şi un tratament şoc va putea să joace la Wimbledon, o va face".



Rafael Nadal are probleme cu genunchiul drept de mai mult timp, iar la Mastersul de la Miami i-a aparut un edem şi la cel stâng. "De atunci, Rafa a jucat fără să facă prea multe flexiuni ale piciorului", a afirmat Toni Nadal, care a explicat şi înfrângerea de la Roland Garros, din optimi: "El abia s-a atrenat. Corpul nu îi răspundea, făcea doar încălzirea, nu alerga deloc".



Tenismenul a declarat deja forfait pentru turneul Queen's, competiţie programată în perioada 8-15 iunie la Londra şi care pregăteşte turneul de Mare Şlem Wimbledon.



În 2008, Rafael Nadal a cucerit al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe Roger Federer în finală, întrerupând astfel seria de cinci victorii consecutive ale elveţianului. Finala din 2008 a durat 4 ore şi 49 de minute.



Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.