Atacantul Adrian Mihalcea a declarat că a ajuns la un acord cu oficialii clubului cipriot AEL Limassol pentru rezilierea contractului, urmând ca despărţirea să se oficializeze imediat ce îşi va găsi o nouă echipă.
"Eu mai am contract cu AEL, însă conducerea clubului mi-a transmis că pot să-mi îmi găsesc o altă echipă, deoarece nu mai poate suporta contractul de joc din cauza crizei financiare.
M-am pus de acord cu ei, le-am zis să mă lase să plec liber, ne-am înţeles şi pentru banii pe care trebuie să îi mai primesc. Le-am explicat că nu pot semna încă rezilierea, până când nu îmi voi găsi o nouă echipă la care să joc", a spus Adrian Mihalcea.
"Sunt câteva propuneri din partea unor cluburi de aici, una este de la Aris, dar momentan mai aştept pentru că nu sunt aşa avantajoase. Vreau să am măcar un contract cât cel de aici", a afirmat mai adăugat acesta.
Sursă: NewsIn
{{text}}