Preliminarii CM 2010

Emoţiile lui Răzvan Lucescu

Articol de Radu Oprişan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Noaptea tîrziu, Răzvan Lucescu a refăcut cu  Bogdan Stelea, la un pahar cu vin, drumul spre prima lor victorie la echipa naţională

La nici două ore după finalul meciului de la Marijampole, Răzvan Lucescu a reuşit să se relaxeze. A stat puţin cu jucătorii în sala de la mezaninul lui Reval Hotel, apoi a coborît în barul de la recepţie. L-a luat cu el pe Stelea, la un pahar cu vin.

Gala Stelică
"Bogdane, ce faci miercuri seara, ai treabă? Nu vrei să joci un fotbal?", l-a întrebat zîmbind cu subînţeles. Miercuri seara e etapă, ultima, cu Braşov - Poli Timişoara în program. Pentru amatorii de statistică, ultima partidă oficială din cariera lui Bogdan Stelea, iar braşovenii vor să îi organizeze retragerea. "Arnold" a surîs stînjenit: "Tu decizi dacă joc".

Privind puţin în gol, Răzvan a concluzionat: "Ce seară minunată! Nu o voi uita niciodată. Şi pentru tine e formidabilă, eşti antrenor la echipa naţională şi încă jucător în activitate. Cum era tata la Corvinul!".

Cînd nu ai replică
Apoi cei doi au început uşor-uşor să recompună tabloul acestui debut victorios. "A fost o săptămînă extraordinară. M-am simţit foarte bine văzîndu-i pe băieţi cum lucrează. O  încredere enormă mi-a dat faza din vestiar, cînd am revenit după inspectarea terenului, înainte de meci. Mă pregăteam să mai spun cîte ceva, cînd Chivu şi Rădoi şi-au intrat în rol".

Lui Răzvan îi lucesc ochii, parcă retrăieşte pe viu: "Se echipau şi în acelaşi timp au început să vorbească. «Facem aia, ne aşezăm aşa!». Pur şi simplu nu am mai avut ce să zic, nu avea rost. Din acel moment mi-a dispărut orice emoţie. Privindu-i, am ştiut că vom cîştiga!".

Replica lui Stelea îl surprinde: "Eu nu am avut deloc emoţii. Nici înainte şi nici în timpul întîlniri. Parcă mai greu îmi era cînd jucam". Răzvan îi dă dreptate: "Aşa e, acum realizez că te întrebam cîte ceva şi îmi răspundeai prompt, limpede. Asta e foarte bine pentru cariera ta de antrenor".

Tăticul Chivu
La un moment dat, dialogul a fost întrerupt de la mezanin. "Eu plec la culcare, noapte bună", le-a urat Cristi Chivu. "Hai aici dacă vrei, bem un pahar cu vin", l-au invitat cei doi tehnicieni. "Nu, mulţumesc, mă duc să dorm. Mîine mă ia fiică-mea de nou, abia aştept să mă joc cu ea, trebuie să fiu odihnit", a zîmbit căpitanul cu gura pînă la urechi, de parcă ar fi avut-o în faţă pe micuţa Natalia.

Telefoane de la Mutu şi IL Luce
Celularul selecţionerului a sunat încontinuu după fluierul final de la Marijampole. Multe telefoane dragi, de acasă, de la familie sau prieteni. Două foarte importante: Mutu şi Mircea Lucescu. "Tata mi-a spus că s-a uitat atent încă de la început şi în minutul 10 a realizat că vom învinge. Şi Adi ne-a sunat şi ne-a felicitat", a explicat Răzvan. Apoi i-a dat un cot lui Stelea: "Mai aşteptam un telefon, care a venit într-un final, şi a fost foarte frumos. De la Dinu al nostru!".

Cadoul care l-a surprins
Răzvan a povestit un episod surprinzător petrecut la vestiare, după partidă: "A venit la mine cineva din delegaţia lituanienilor şi mi-a dat un tricou. Îl ţinea în haină, a dat mîna cu mine, l-a scos şi mi l-a dat. Era al căpitanului lor, Danilevicius. Nu am înţeles de ce au făcut acel gest, poate pentru că era debutul meu şi s-au gîndit şi la acest lucru. M-a impresionat".

Caracterizările selecţionerului
Răzvan Lucescu a refuzat să vorbească despre jucători individual, spunînd că apreciază întreg lotul cu care a lucrat în această săptămînă: "Toţi au fost minunaţi, a contribuit fiecare în felul lui la victorie". Din crîmpeie de dialog reiese însă ce a observat de pe banca tehnică:

» Rădoi şi Chivu
: "Mirel a luptat excepţional. Şi Cristi la fel, au închis foarte bine şi nu întîmplător lituanienii nu au avut nici o ocazie clară. Şutul din final? Ăla a fost o minge trasă de la distanţă"

» Apostol
: "Ăsta micu' a fost fantastic. Nu doar pe teren, tot timpul, mă uitam la el ce comportament şi ce tupeu. Îmi povestea şi Paul Zaharia, la declaraţiile date după antrenamentul oficial, se uita drept în ochii ziariştilor. Cînd i-am spus că s-a impus singur în echipă mi-a răspuns să stau liniştit, că ştie ce are de făcut"

» Ghioane
: "Un factor de echilibru, a jucat excelent fiecare minge care a ajuns la el. Pentru mine nu e o surpriză, e cel pe care îl ştiam"

» Dănciulescu
: "Poate unii nu au remarcat, aşteptau realizări individuale de la el, dar tactic a jucat perfect"

» Marica
: "A dat un gol şi o bară, asta e infinit mai important decît că a ratat cîteva ocazii"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.