Stranieri

Mircea Lucescu se întoarce în Serie A? Lazio îl doreşte insistent!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tehnicianul român al formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, se afla pe lista clublui italian Lazio Roma, care va trebui să-şi aleagă un nou antrenor pentru sezonul viitor.

Cîştigător al Cupei UEFA în acest sezon, "Il Luce" a intrat în atenţia mai multor cluburi europene, fiind dorit la Fenerbahce, Zenit St.Petersburg sau Lazio Roma. Conform site-ului Goal, citat de Ziare.com, italienii îşi pun speranţele în semnătura antrenorului român, deşi îi mai au pe listă pe Davide Ballardini şi Massimiliano Allegri.

Antrenorul formaţiei la care evoluează şi Ştefan Radu, Delio Rossi, va părăsi echipa din capitală în cursul zilei de luni.

Mircea Lucescu a mai antrenat în Italia, atît în Serie A cît şi în Serie B, formaţiile Pisa, Brescia, Reggiana şi Inter Milano.

În sezonul recent încheiat, Lazio a terminat pe locul 10, dar a cîştigat Cupa Italiei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.