Fotbal   •   Liga 1   •   FC ARGEŞ - DINAMO, MIERCURI, 10 IUNIE, 20:00

"Nu l-am învoit pe Tamaş. Trebuia să fie la antrenament la 10:30, cînd era în Braşov. Ce să-i zic, să ia avionul pînă la Bucureşti?"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 08 iunie 2009

Mircea Rednic susţine că nu l-a învoit pe Gabi Tamaş de la antrenamentul pe care fundaşul român l-a ratat, dar dezminte faptul că braşoveanul ar fi fost exclus din lot. Totuşi, Rednic a admis că nu îl va folosi pe Tamaş la Piteşti, pentru că pe acesta "nu-l interesează ultimul meci al campionatului".



"Nu putem să-l excludem din lot pe Tamaş ,pentru că el a venit sub formă de împrumut. Se discută încă, pentru că suma lui de transfer este de 4 milioane, bani pe care e greu de crezut că îi va plăti cineva. El nu va juca cu FC Argeş pentru că ieri a lipsit de la antrenament.



Trebuia să se prezinte la ora 10:30 pentru antrenamentul de 11:00. El m-a sunat după ora 10:30 să-mi zică că nu poate ajunge. Nu a fost vorba de o învoire. Eu ce era să-i zic: «Gabi, să fii la antrenament în 20 de minute! Vii cu avionu, cu elicopterul!»?



Atunci i-am zis că vorbim cînd ajunge aici şi eu am comunicat problema conducerii. Am zis că din moment ce nu a ajuns la antrenament, poate că nu-l intersează ultimul meci", a spus Rednic la GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.