Liga 1

Renunţă!

Articol de Ioana Mihalcea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rednic intenţionează să-şi dea demisia după meciul de diseară, fiind afectat psihic de ultimele evenimente de la Dinamo

Diseară ar putea fi ultima partidă cu Mircea Rednic antrenor al "cîinilor". Tehnicianul este bulversat de ceea ce se întîmplă în Ştefan cel Mare, de situaţia de la echipă şi de faptul că jucătorii au trecut în frecvente rînduri peste ameninţările lui şi ale şefilor, continuînd să ducă o viaţă extrasportivă intensă. "Eu vreau să am încredere în ei că nu stau la băutură, dar şi ei trebuie să arate pe teren că putem merge mai departe. De fotbalişti depinde viitorul lui Dinamo, sper să arate că sînt «cîini roşii»", s-a confesat antrenorul în vîrstă de 47 de ani.

Ce-l determină pe Rednic să se gîndească la demisie:

1. Nu mai rezistă psihic. Vede că nu există zi în care să nu apară cîte un scandal în jurul echipei. Fotbaliştii neagă că şi-ar petrece nopţile chefuind, dar nici nu pot proba în teren că ar fi cuminţi.

2. Lipsă de comunicare. Ieri, directorul pe probleme internaţionale, Adrian Alexandrescu, l-a anunţat pe Rednic că le-a rezervat bilete de avion străinilor de la Dinamo pentru ca aceştia să părăsească Bucureştiul joi. Antrenorul s-a enervat, întrucît dorea să mai aibă cel puţin două zile de antrenamente după Piteşti, cu întregul lot la dispoziţie. La nervi, Rednic chiar a spus la finalul discuţiei: "Fă ce vrei, oricum eu plec! Nimeni nu m-ascultă şi pe mine".

3. Dezamăgit de atitudinea şefilor. Chiar dacă nu a spus-o public, Rednic este supărat de faptul că acţionarii nu iau atitudine cînd se vehiculează liste cu posibilii înlocuitori. Nimeni nu l-a apărat cînd a fost atacat de Turcu şi de Dinu, nimeni nu a dat măcar un comunicat să precizeze că Dinamo va continua cu Rednic.

Mîine, antrenorul "cîinilor" are de gînd să ţină o conferinţă de presă în care să vorbească despre sezonul ce se încheie azi, o dată cu partida de la Piteşti.

Boloni vrea 700.000 de euro!
Ladislau Boloni a mai avut ieri o rundă de discuţii cu şefii dinamovişti şi a solicitat 700.000 de euro pentru fiecare dintre cei 3 ani de contract. Plus bonusuri de performanţă: 300.000 de euro dacă îi duce pe "cîini" în grupele Ligii, 100.000 de euro pentru Europa League. Iar în primul an de contract nu vrea să aibă presiunea cîştigării titlului. Şi o surpriză: Boloni a fost sunat şi de Valeriu Argăseală, care l-a ofertat pentru Steaua, dar antrenorul a evitat elegant să dea un răspuns! (Costin Negraru)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.