John Hugues a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor al echipei Hibernian, iar înţelegerea dintre cele două părţi va fi valabilă pentru trei sezoane, a anunţat clubul scoţian, citat de Reuters.
"Sunt încântat că voi fi antrenor la Hibernian. Respect foarte mult acest club şi nu aş fi acceptat acest post dacă nu ştiam că pot face ceva să îi bucur pe suporteri. Viitorul meu este acum la acest club şi sunt sigur că voi putea crea o echipă competitivă. Abia aştept să încep lucrul alături de jucători", a spus Hugues.
Tehnicianul l-a înlocuit în funcţie pe Mixu Paatelainen, care a părăsit clubul la sfârşitul lunii mai, din cauza rezultatelor mai slabe ale formaţiei din Edinburgh, care a terminat campionatul pe locul 6.
John Hugues a antrenat până acum formaţia Falkirk, din prima ligă scoţiană, cu care a terminat sezonul pe locul 10 şi a reuşit să ducă gruparea în finala Cupei.
NewsIn
International • Campionate • HIBERNIAN
John Hugues este noul antrenor al lui Hibernian
Articol de Gazeta Sporturilor — marţi, 09 iunie 2009
{{text}}