Liga 1

"Un frustrat anonim!"

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dan Lăzărescu, vicepreşedintele actualei comisii, spune că nimeni din FRF nu a impus componenţa noului for de conducere al arbitrilor români

"S-au întors slugile", "CCA e ca o casă de toleranţă", "FRF controlează arbitrajul pentru că peştele cel mare e la FRF" şi "servitori, asta sînt cei de la CCA", au fost acuzele cele mai dure ale fostului arbitru George Luca la adresa lui Huzu şi Lăzărescu, cuplul care conduce acum CCA. Motivul? "Mi-au propus să intru în CCA, dar apoi au acceptat intervenţia FRF să mă excludă pentru a-şi păstra ei funcţiile". Dan Lăzărescu, vicepreşedintele CCA, a fost cel care i-a dat replica.

- Domnule Lăzărescu, George Luca v-a acuzat pe dumneavoastră şi pe Aron Huzu că FRF v-a pus pumnul în gură şi v-a obligat să-l daţi afară din CCA. E adevărat?
- Fals. A spus că a fost sunat de Huzu pe 25 aprilie. Da, aşa e, dar Aron a sunat 20 de persoane cu care doream să colaborăm. Nu a nominalizat nici un moment un anume membru al viitoarei CCA. Oricum, Luca nu putea să fie în CCA.

"Cum putea el să le dea sfaturi lui Tudor şi Balaj?"

- Adică?
- Păi, el ar fi putut vreodată în viaţa lui să le dea sfaturi lui Balaj, Tudor şi Deaconu? El care a arbitrat 9, 10, 12 meciuri la Divizia B?.

- Şi atunci de ce i-aţi propus să-l luaţi ca şi colaborator?
- Pentru că am fi dorit colaboratori care să nu facă parte din comisie şi care să ne ajute. În plus, s-a decis într-un Comitet Executiv precedent ca din CCA să nu facă parte nici o persoană care n-a fost arbitru FIFA. Noi am aflat ulterior de această prevedere.

- E adevărat că în şedinţa Comitetului Executiv în care a fost validată noua CCA, Ioan Igna a prezentat articole din ziare în care George Luca avea...
- Da, este adevărat. Eu şi Huzu eram la Viena, la un curs pentru instructori UEFA, dar am auzit că au fost puse pe masă acele materiale din trecut prin care Luca făcea declaraţii împotriva FRF şi a arbitrilor.

"Vom pleca împreună"

- Şi e normal să acceptaţi ca un om pe care l-aţi dorit ca şi colaborator să fie călcat în picioare în Comitetul Executiv?
- Toţi trebuie să ştie că CCA e autonomă, dar nu şi independentă faţă de FRF. Apoi, membrii propuşi de Aron Huzu au fost toţi acceptaţi.

- Luca a spus că s-au întors slugile.
- Îi transmit acestui dom frustrat faţă de activitatea lui din arbitraj că eu n-am mai fost niciodată în CCA, deci cum adică s-au întors slugile? Apoi, o să vedeţi că atunci cînd ni se va impune ceva anume, ne vom ridica şi vom pleca. Împreună. Aşa cum am venit.

"Pionul" Abrudan!
Omul pe care George Luca îl acuză în mod direct că a complotat împotriva sa e Patriţiu Abrudan. Membru în Comitetul Executiv şi unul dintre cei extrem de apropiaţi lui Mircea Sandu ar fi ştiut încă de acum două săptămîni că Luca nu va face parte din CCA. "A fost prezent la întrunirea arbitrilor din Cluj şi în faţa a 50 de persoane a spus aşa: «N-o să lăsăm noi lucrurile aşa, Luca nu va fi în comisie, mă voi ocupa personal»". Ieri, reacţia lui Abrudan a fost: "De ce m-aţi sunat, nu răspund la provocări, la revedere!".

"Luca mi-a zis că sînt Iuda. Îi transmit că eu, cu o zi înainte de a fi votat şeful comisiei în Comitetul Executiv, i-am transmis lui Mircea Sandu că pentru funcţia de preşedinte al CCA cel mai indicat e Huzu"
Dan Lăzărescu

"Şi eu, şi domnul Huzu considerăm că George Luca nu poate să aibă o opinie pertinentă faţă de arbitrajul românesc deoarece a fost un arbitru neînsemnat"
Dan Lăzărescu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.