Fostul patron al Politehnicii Timişoara, Claudio Zambon, vede în decizia TAS un avertisment dat lui Marian Iancu şi mărturiseşte că se bucură că gruparea viola şi-a recuperat punctele care i-au fost deduse din clasament.
"Dacă ne referim la puncte, sînt bucuros că TAS a decis ca Poli să le primească, atît pentru echipă, cît şi pentru suporteri. Nu vreau să se considere că eu sînt responsabil pentru depunctarea Timişoarei! Am un alt litigiu cu domnul Iancu, iar toate instanţele care s-au pronunţat, ne-au dat dreptate. A fost reconfirmată decizia din 2006, care ne e favorabilă.
Mi-am manifestat de fiecare dată disponibilitatea de a negocia, cel care a vrut să ne păcălească a fost chiar Iancu. Sper ca acum, la rece, să lase orgoliile la o parte. Am vrut doar să scap de mocirla asta şi să-mi recuperez investiţia pe care am făcut-o. Există o somare de plată, iar nerespectarea ei poate duce la o sancţiune mai gravă decît cea de depunctare.
Văd decizia TAS ca pe un avertisment. Li s-au dat punctele, dar au primit şi un cartonaş galben. În cazul în care mai greşesc, li se va arăta roşu direct, nu cred că vor mai fi iertaţi", a spus Zambon pentru gsp.ro.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}