Liga 1

Unul dintre cei trei acuzaţi pentru furtul maşinii lui Gigi Becali a fost eliberat

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tinel Niculae, unul dintre tinerii acuzaţi că ar fi participat la furtul maşinii lui Gigi Becali, a fost pus în libertate la începutul acestei luni de Tribunalul Bucureşti, după ce s-a constatat că în cazul său măsura arestării preventive a încetat de drept.

"Admite recursul formulat de inculpatul Niculae Tinel împotriva încheierii de şedinţă din 22.05.2009 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti. În baza art. 140 alin. 1 lit. a C.p.p. constată încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului Niculae Tinel şi dispune punerea de îndată în liberate a inculpatului.

Respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii Stan Constantin David şi Mihalache Paul Sorin împotriva aceleiaşi încheieri de şedinţă a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Obligă pe inculpaţii Stan Constantin David şi Mihalache Paul Sorin la câte 30 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în decizia Tribunalului Bucureşti din 1 iunie prin care a fost pus în libertate Tinel Niculae şi s-a prelungit arestul preventiv în cazul lui David şi Mihalache. În cazul ultimilor doi, instanţa a considerat că s-a depus în termen legal.

Sursă: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.