Sporturi   •   Handbal   •   PRELIMINARII CM / ROMÂNIA-BECALRUS

Voina: "Vreau calificarea la mondiale, nu mă interesează rezultatul meciului cu Belarus"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 11 iunie 2009

Selecţionerul naţionalei feminine de handbal a României, Radu Voina, a declarat că nu se gândeşte la diferenţa de pe tabelă din meciul cu Belarus, primordială fiind obţinerea calificării la Campionatul Mondial din 2009, care va fi "o bomboană pusă pe tortul acestor zile dedicate handbalului".



"Eu mă gândesc la ziua de sâmbătă, când sper ca noi să punem bomboana pe tortul acestor zile dedicate handbalului.



Eu îmi doresc calificarea înaintea unei victorii categorice, vreau ca fetele să facă un meci bun", a explicat Radu Voina, care a mai spus că pentru moment singura accidentată este Iulia Puşcaşu, care are probleme cu spatele, survenite în timpul unui antrenament susţinut marţi.



Referitor la ceremonia de decorare de la Cotroceni, Radu Voina a spus: "Eu nu aş fi vrut să vin aici, dar unde-i ordin, nu-i tocmeală. Domnul preşedinte Gaţu mi-a spus să vin, şi aşa am făcut, dar gândul meu e la meciul de sâmbătă. Sunt lucruri frumoase care se întâmplă în aceste zile, dar tot la calificare îmi e gândul".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.