Preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan, a declarat că echipa sa este pregătită pentru finala Cupei de la Tîrgu Jiu şi spune că formaţia sa este obligată să-şi apere trofeul cîştigat anul trecut.
"Sîntem 100% pregătiţi să păstrăm Cupa la Cluj. Nu ne temem de nimeni, deci nici de adversarii de la Poli Timişoara. Oricum, într-o finală cu Cupă nu se ţine cont de clasamente sau de parcursul întregului sezon, ci mai mult de forma de moment şi de şansă", este de părere Iuliu Mureşan.
"Am salva sezonul dacă am cîştiga trofeul acesta, am putea spune că am avut un sezon bun, chiar dacă nu ne-am apărat titlul cîştigat anul trecut", a mai adăugat oficialul ardelenilor.
Mureşan a explicat şi de ce echipa sa nu a mai avut aceeaşi cadenţă în acest sezon, după cîştigarea campionatului în 2008.
"Este foarte greu să faci faţă pe mai multe fronturi, mai ales că Liga Campionilor este o competiţie extrem de solicitantă, în care joci numai cu adversari puternici, din săptămînă în săptămînă. În continuare, echipele româneşti nu sînt capabile să joace la randament maxim un meci la fiecare 3 zile. Noi am mai avut şi probleme interne care şi-au spus cuvînul".
Preşedintele CFR-ului i-a felicitat apoi pe cei de la Unirea Urziceni pentru cîştigarea titlului:
"Chiar dacă le-am luat 4 puncte în acest sezon, e greu de spus dacă CFR este mai bună decît Unirea. Ei au cîştigat campionatul pe merit, pentru că au avut constanţă în rezultate şi ţin să-i felicit pe această cale".
Fotbal • Cupa Romaniei • POLI TIMIŞOARA - CFR CLUJ
Iuliu Mureşan: "Dacă vom cîştiga Cupa, putem spune că a fost un sezon bun, deşi nu ne-am apărat titlul"
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 12 iunie 2009
{{text}}