Patronul susţine că ratarea lui Djalovici din finalul partidei cu Iaşiul i-a provocat decizia de a renunţa la club
- Domnule Copos, cine e de vină că Rapid a avut cel mai prost sezon din ultimii 12 ani?
- Aş vrea să vă răspund la întrebarea asta, dar, din păcate, nu pot s-o fac. Nu pot spune cine e responsabil de sezonul ăsta nenorocit, în care s-au cheltuit 21 de milioane de euro ca să terminăm pe locul 8! Jucătorii nu au priceput ce înseamnă mentalitatea şi spiritul Rapidului, n-au fost sensibili nici măcar faţă de sacrificiile pe care le-am făcut.
- Ce aveţi de gînd să faceţi?
- Am de gînd să caut un investitor puternic, un om care să mă înlocuiască la Rapid. Pentru mine, lumea s-a prăbuşit la acea bară din prelungirile meciului cu Iaşiul. Totul s-a terminat atunci şi de aceea îmi doresc să ies din afacerea asta, să părăsesc definitiv fotbalul.
- OK, dar pe termen scurt? La ce să se aştepte suporterii?
- Am înţeles că domnul Sichitiu a decis că nu se mai poate continua cu salariile uriaşe pe care le au unii jucători. Dumnealui are responsabilitatea de a reconstrui lotul şi de a alege cea mai bună variantă pentru conducerea tehnică.
"Îmi pare rău de jucători, pentru că unii dintre ei chiar meritau să joace în Europa League. Oricum, cine va veni patron, preşedinte trebuie să facă restructurare totală!"
GEORGE COPOS, acţionar Rapid
Fotbal • Liga 1 • COPOS ANUNŢĂ CĂ NU-L MAI INTERESEAZĂ RAPIDUL
George Copos: "S-a prăbuşit lumea!"
Articol de Remus Răureanu — sâmbătă, 13 iunie 2009
{{text}}