Liga 1

N-a răspuns, dar a început munca!

Articol de Dan Udrea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Italianul i-a anunţat ieri pe şefii din Ghencea să nu perfecteze nici un meci amical deoarece el va decide adversarele din perioada de pregătire


Gigi Becali a aşteptat degeba ieri un răspuns din partea lui Cristiano Bergodi. "Mi-a transmis că sîmbătă va spune clar dacă vine sau nu", a explicat patronul roş-albaştrilor. Chiar dacă a mai trecut o zi şi Steaua n-a aflat sigur care va fi antrenorul principal în sezonul viitor, evenimentele de ieri vin să întărească ideea că Bergodi va semna cu trupa din Ghencea.

"Eu hotărăsc cu cine jucăm"
Argumentul cel mai solid ce susţine această ipoteză e faptul că tehnicianul peninsular a fost sunat de Valeriu Argăseală ieri pentru a-l informa care sînt meciurile amicale din stagiul din Austria. Reacţia lui Bergodi? "Nu perfectaţi nici o partidă de verificare! Aveţi o listă cu echipele disponibile pe care le putem întîlni? OK, nu stabiliţi nimic, o voi face eu". Este cunoscut faptul că italianul ţine extrem de mult la modul în care se efectuează pregătirea de vară şi mai ales ca adversarii cu care să joace să fie cît mai modeşti.

Renzo s-a întîlnit ieri cu Argăseală
Tot ieri, la stadionul din Ghencea, preşedintele Valeriu Argăseală s-a întîlnit cu Renzo Rossi, colaboratorul numărul 1 al lui Bergodi. Cei doi au discutat despre cum va arăta Steaua în sezonul următor, însă au refuzat să dezvăluie exact ceea ce au vorbit.


"Am vorbit cu Bergodi. El trebuie să aibă răbdare şi să aleagă cu capul. E un antrenor talentat, un om de calitate, cred că acum e timpul lui să ajungă la o echipă mare"
Walter Zenga, ex-antrenor Steaua


4 amicale va avea Steaua în stagiul de pregătire din Austria, care se va desfăşura în perioada 25 iunie - 8 iulie

250 de mii de euro e salariul pe care Bergodi îl va avea la Steaua dacă va accepta oferta


A negociat cu Treviso şi Modena
Un alt motiv pentru care Bergodi a amînat răspunsul pe care urmează să-l dea Stelei e şi faptul că ieri urma să trateze cu două echipe din eşaloanele inferioare din Italia. Prima e Treviso, echipă care a retrogradat în acest sezon în Serie C, iar a doua e Modena, care a terminat pe locul 14 în Serie B. Ultima l-a dorit şi în iarnă, însă Cristiano a preferat să meargă la Iaşi.

Jucătorii întreabă de noul antrenor
Chiar dacă sînt în vacanţă pînă pe 22 iunie, fotbaliştii Stelei stau conectaţi la ceea ce se întîmplă în privinţa staffului tehnic. Ei se sună între ei şi îi întreabă în fiecare zi şi pe şefii clubului cine va fi viitorul antrenor în Ghencea, fiind speriaţi că doar cu 33 de zile înaintea primului meci oficial nu se cunoaşte cine îi va pregăti.


"Consideraţi deja că Bergodi este antrenorul Stelei. O să vedeţi că sîmbătă la prînz acesta va fi anunţul lui"
Gigi Becali, patron Steaua

"Cred că nu vor fi probleme cu Bergodi, ne va da un răspuns favorabil în cursul zilei de sîmbătă"
Valeriu Argăseală, preşedinte Steaua


Copos îl vrea înapoi
George Copos a vorbit ieri despre înlocuirea lui Viorel Hizo şi a comentat varianta Bergodi: "Cristiano ar fi un antrenor foarte bun pentru Rapid. Cred că a înţeles şi el că nu a cîştigat nimic atunci cînd a demisionat din Giuleşti". Patronul a şi eliminat un nume de pe lista cu tehnicieni: "E exclus să vină Viorel Moldovan!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.