România a avut un parcurs uluitor la Castellon, în cadrul preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial de fotbal pe plajă, dar a ratat calificare, după ce a fost învinsă astăzi de Franţa cu scorul de 7-5.
"Tricolorii" au evoluat astăzi în primul meci al barajului pentru CM 2009 din Dubai în faţa Franţei, una dintre forţele mondiale ale sportului. Susţinuţi de un public numeros, românii au deschis scorul prin Măciucă, dar au fost rapid egalaţi.
Posteucă a readus România în avantaj, dar elevii lui Eric Cantona au reveni şi au preluat conducerea. Acelaşi Posteucă a egalat în două rînduri, iar înainte de repriza a treia scorul era 4-4.
Francezii au punctat însă de 3 ori consecutiv şi au spulberat visele "tricolorilor" de a ajunge pentru prima dată la un Campionat Mondial. Posteucă a marcat al patrulea său gol, dar acesta nu a mai contat, Franţa asigurîndu-şi calificarea în finalul barajului.
După victoria cu 7-5, Franţa va întîlni Italia pentru a decide ultima echipă din Europa care merge la mondial. S-au calificat deja Portugalia, Elveţia, Rusia şi Spania.
România a uimit la Castellon, unde a făcut cîteva meciuri surprinzătoare, reuşind să învingă Cehia, Letonia şi Polonia, şi să joace de la egal la egal cu două forţe ale sportului, Portugalia şi Franţa.
Meciurile României din preliminarii
GRUPE
România - Cehia 7-2
Spania - România 9-3
România - Letonia 3-2
OPTIMI
Polonia - România 3-4
SFERTURI
România - Portugalia 2-5
BARAJ
Franţa - România 7-5
{{text}}