GSP special   •   Superreportaje   •   GSP SPECIAL TAXE DE DRUM

Cu maşina în vacanţă

Articol de Răzvan Scăeşteanu   —  luni, 15 iunie 2009

Costul unei vacanţe cu maşina prin Europa nu se rezumă doar la carburant. Gazeta a calculat că taxele de drum pot creşte exponenţial bugetul





Vara şi-a intrat deja în drepturi, perioada de concedii se aproprie cu repeziciune, iar maşina personală reprezintă o alternativă de transport extrem de interesantă, mai ales pentru cei cărora le place să conducă şi sînt mai puţin comozi. Principalele atuuri ale automobilului sînt flexibilitatea şi independenţa, la volan fiind singurul mod de a putea vedea şi face în concediu exact ceea ce doriţi şi, important, cînd doriţi! Iar la dezavantaje se pot trece oboseala, riscul de a nu vă putea respecta programul propus din cauza unor factori precum aglomeraţia şi, nu în ultimul rînd, costurile.



Timpul în care deplasarea cu maşina era mult mai avantajoasă decît celelalte tipuri de transport a trecut demult, cursele aeriene low-cost fiind principalele "vinovate". Acum, în funcţie de itinerariu, abia de la 4 pasageri în sus începe să se echilibreze balanţa în favoarea maşinii! Preţul mediu al unui litru de carburant în Europa este de circa 1 euro/litru. Iar Gazeta a calculat şi a ajuns la concluzia că taxele ce trebuie plătite pentru utilizarea drumurilor pot ajunge de la cîteva zeci de euro, la cîteva sute, în cazul unui traseu dus-întors combinat, precum Italia-Franţa, de exemplu. Există însă şi o alternativă! Dotarea cu un GPS şi setarea acestuia să ocolească drumurile cu staţii de taxare. Sau, de ce nu?, urmărirea şoselelor secundare pe o hartă.



De asemenea, dacă în drumul ales trebuie să urcaţi automobilul pe ferryboat pentru a ajunge pe o insulă, interesaţi-vă cît costă. În Grecia, de exemplu, ferryboat-ul costă între 20 şi 150 de euro dus întors!





4 este numărul de persoane de la care maşina devine rentabilă



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.