Campionate

Fabrica de fundaşi

Articol de Daniel Scorpie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Campioana Portugaliei l-a dat pe Cissokho la AC Milan pe 15 milioane de euro. Lateralul franco-senegalez (21 de ani) a costat în ianuarie 300.000 de euro!


FC Porto continuă să vîndă foarte bine, alimentînd granzii Europei. Mai ales fundaşi cu profituri extraordinare, chiar şi-n plină criză financiară! Pe care îi cumpără ieftin, le face o carte de vizită în Liga Campionilor, unde "dragonii" s-au abonat, şi îi plasează pe pieţele din Spania, Anglia şi Italia. Ultima lovitură se numeşte Aly Cissokho, lateralul franco-senegalez 21 de ani. Porto l-a plasat la AC Milan cu 15 milioane de euro, sumă la care se adaugă încă un milion la fiecare trofeu, naţional şi internaţional, cîştigat de "rossoneri" în următorii cinci ani de contract.

Superafacere realizată de portughezi în numai 5 luni! Cissokho de-abia fusese cumpărat în ianuarie de la Setubal, plătind 300.000 de euro pentru 50% din drepturile de proprietate. Iar antrenorul Jesualdo Ferreira l-a folosit titular meci de meci pe flancul stîng şi cota i-a crescut mult în cele 4 partide din Ligă, mai ales cu Manchester United. Aflînd de ofertele venite de la Bayern, Tottenham şi Lyon, FC Porto a achiziţionat imediat, cu o sumă modică, încă 40% din drepturile asupra lui Aly. Lyon s-a arătat dispusă să dea 12 milioane de euro, dar Milan a intrat brusc pe fir şi a supralicitat, cîştigîndu-l pe colegul lui Săpunaru. Vicepreşedintele Galliani l-a convins pe jucător cu salariul de 1 milion anual, faţă de 300.000 de euro cît lua în Portugalia.


Cel mai scump fundaş stînga
Prin transferul la AC Milan, Cissokho devine cel mai scump fundaş lateral stînga. Aceeaşi sumă, de 15 milioane, a plătit-o Barcelona pentru a-l cumpăra pe francezul Abidal de la Lyon. Urmează în top italianul Zambrotta, adus de Barca de la Juventus (14 milioane), argentinianul Heinze, luat de Real Madrid de la Manchester Utd. (12,5), italianul Dossena (9), cumpărat de Liverpool de la Udinese, francezul Evra (8), venit la Manchester Utd. de la Monaco, şi englezul Ashley Cole (7,4), plecat la Chelsea de la Arsenal.

S-au acoperit cu Pereira
Înainte să-l vîndă pe Cissokho, FC Porto s-a asigurat că nu rămîne descoperită pe flancul stîng. Şi s-a grăbit să transfere un jucător de valoare, neavînd decît alternativa argentinianului Nelson Benitez (25 de ani), adus în 2008 de la Lanus, dar folosit foarte puţin în sezonul trecut. L-a luat pe internaţionalul uruguayan Alvaro Pereira, plătind 4,5 milioane de euro lui CFR Cluj pentru 80% din proprietatea acestuia şi fixîndu-i o clauză de reziliere la 20 de milioane.

Se pregăteşte Bruno Alves
Cissokho nu este singurul fundaş de care FC Porto se va despărţi în această vară. Bruno Alves se află în tratative pentru a fi vîndut, mai ales că "dragonii" s-au asigurat cumpărînd deja un stoper, Maicon (Nacional), cu 1,1 milioane de euro. Preţul lui Alves (27 de ani; 1,90m) nu e prea accesibil, 25 de milioane de euro, puţin sub clauza din contract (30 de milioane), iar cea mai mare ofertă, 22 de milioane, a venit dinspre FC Barcelona. "El Mundo Deportivo" a scris recent că "Bruno Alves ar fi unul dintre cei doriţi de Gardiola pentru reconstruirea defesnivei".

180 de milioane de euro este suma obţinută din 2002 de FC Porto din vînzările a 14 jucători, între care mai figurează Deco (20), Costinha şi Maniche (20 împreună), Derlei (7,5)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.