FC Ploieşti a născut multe controverse în acest sezon din cauza palmaresului. Perioada proastă a fotbalului prahovean şi numeroasele fuziuni şi despărţiri între Petrolul Ploieşti şi Astra Ploieşti au născut confuzie în rîndul suporterilor.
Istoria echipei se confundă însă cu cea a Astrei Ploieşti. Pînă în 1998, echipa nu a reuşit nici o performanţă notabilă. În vara acelui an însă, echipa a promovat în Divizia A. A jucat cinci sezoane în primul eşalon, dar în 2003 a retrogradat. A fuzionat atunci cu Petrolul.
În 2005, Ioan Niculae a refondat clubul iar în 2007 a primit numele FC Ploieşti, evoluînd în Liga a 3-a. În sezonul 2007-2008, echipa a reuşit să promoveze în eşalonul secund, obţinînd 95 din cele 102 puncte puse în joc, un record al fotbalului românesc
În sezonul 2008-2009, evoluţia echipei a fost contestată, fiind acuzată de mai multe meciuri aranjate, printre care şi acela care a asigurat promovarea: victorie cu 2-0 în deplasarea de la Piatra-Neamţ.
Odată cu revenirea în primul eşalon, FC Ploieşti îşi va schimba numele în Astra, actele fiind deja depuse.
Vedeta echipei
Cu o medie de 2 goluri pe meci, echipa din Ploieşti a avut cel ami bun atac din prima serie a Ligii secunde. Dintre acestea, două au fost marcate de japonezul Seto Takayuki. El a mai marcat şi în Cupă, în meciul cu Steaua II. Japonezul sosit la echipă în iulie 2007 a marcat primul gol al formaţiei CSM FC Ploieşti, în liga a III-a.
Seto are în CV şi cîteva meciuri la echipa din prima ligă braziliană Corinthians, unde a evoluat însă numai pentru două luni.
Ion Moldovan - antrenorul principal al echipei
"Sunt foarte mulţumit. A fost un meci greu, de mare angajament, iar noi eram foarte obosiţi după meciul de la Piatra Neamţ. Sunt fericit că am promovat. Acum trebuie să ne întărim foarte mult pentru Liga 1"
Primul "11" din ultimul meci
B. Miron – Mihalache, Rohat, Oprsal, Crăciun – D. Gafiţa , Seto, V. Gheorghe, Alexe – Şt. Ciobanu, Lemnaru.
Palmares
Liga a III-a
-locul 1 (2007-2008)
Liga a II-a
-locul 2 (2008-2009)
{{text}}