Fotbal   •   Liga 1   •   ANCHETA DNA

Inculpaţii din "lotul Penescu", duşi la DNA pentru prezentarea materialului de urmărire penală

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 15 iunie 2009

Şase inculpaţi din dosarul corupţiei din fotbal - Marcel Lică, Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu, Sorin Corpodean, Gheorghe Constantin şi Cornel Penescu - au fost citaţi azi la DNA Piteşti, unde procurorii anticorupţie le-au prezentat materialul de urmărire penală.



Potrivit avocatului lui Aurelian Bogaciu, Florin Doran, toţi inculpaţii au fost chemaţi pentru a le fi prezentat materialul de urmărire penală. "Pe toţi i-au chemat pentru prezentarea materialului de urmărire penală. În privinţa clientului meu, menţinem în continuare declaraţiile şi pregătim apărările pentru instanţă. Este un dosar gros, pe de o parte, şi subţire pe de altă parte. Adică nu au probe împotriva clientului meu", a susţinut avocatul Florin Doran.



Întrebat dacă în dosar au apărut şi alte probe care îl incriminează pe clientul său, apărătorul lui Bogaciu a spus că "în dosar nu a apărut absolut nici o noutate".



Primii care au părăsit sediul DNA au fost observatorul FRF Marcel Lică şi arbitrii Aurelian Bogaciu şi Marcel Savaniu. La ora transmite rii acestei ştiri, în biroul procurorilor anticorupţie se mai află Sorin Corpodean, Gheorghe Constantin şi Cornel Penescu.



sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.