Campionate

Bătaie pe Villa

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Deja înţeles cu Real, internaţionalul spaniol a fost subit deturnat de campioana Europei. Pe fir însă a intrat şi Manchester United


În timp ce David Villa marchează pentru Spania în Africa de Sud, la Cupa Confederaţiilor, granzii Europei se întrec în oferte pentru a-i obţine serviciile. Ca şi perfectat la un moment dat, anunţat chiar pe copertă de "Marca", transferul atacantului în vîrstă de 27 de ani la Real a intrat în impas după ce Valencia şi-a mărit brus şi neaşteptat pretenţiile.

Se pare că motivele ţin de Barcelona şi, mai nou, de Manchester United. Vicepreşedintele catalanilor, Rafael Yuste, a lăsat la o parte discreţia obişnuită în astfel de situaţii şi s-a "scăpat" în direct, la radio, că negociază cu impresarul jucătorului. Iar preşedintele Joan Laporta, de regulă foarte chibzuit cînd vine vorba de bani, e gata să-şi deschidă larg punga, ba ar plusa şi cu jucători.

Ultima apărută în cursă, Manchester United, are o altă tactică. Încearcă s-o tenteze pe Valencia, aflată într-o mare criză finaciară, numai cu bani cash. Evident, peste cît oferă concurenţa.


OFERTELE PENTRU VILLA

REAL MADRID
Galacticii au propus iniţial 38 de milioane de euro, apoi au urcat la 42 de milioane şi transferul părea rezolvat. Dar Valencia s-a răzgîndit şi şi-a reformulat pretenţiile: 50 de milioane euro cash sau 40 de milioane plus Negredo. Madrilenii au răspuns cu 30 de milioane plus Negredo, iar apoi, văzîndu-se refuzaţi, au întrerupt orice negociere, îndeptîndu-şi atenţia spre Forlan (30 de ani), a cărui clauză de reziliere a contractului cu Atletico e de 36 de milioane şi care, evident, ar merge cu ochii închişi pe "Bernabeu"

BARCELONA
Campioana Europei a intrat pe pista Villa şi ca o replică la interferenţa galacticilor în transferul lui Ribery, jucător cu care noua campioană a Europei are un precontract şi pentru care s-ar fi înţeles inclusiv cu Bayern. Preşedintele Laporta a propus pentru internaţionalul spaniol 40 de milioane de euro bani gheaţă plus împrumutul lui Bojan şi al lui Caceres pe doi ani. Ieri, două posturi de radio "Radio Catalunya" şi "Radio 9" din Valencia au anunţat că "liliecii" ar fi tentaţi să accepte oferta.

MANCHESTER UNITED
Intrată ultima în cursă, Manchester United a pus la bătaie 53 de milioane de euro. Dacă Valencia e încîntată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre jucător. David Villa pare mai tentat să îmbrace tricoul Realului sau al Barcelonei şi să rămînă într-un campionat pe care-l cunoaşte decît să ia drumul Angliei, unde ar trebui să se acomodeze inclusiv cu vremea, rece aproape tot timpul anului. De altfel, tocmai a refuzat o ofertă de la Chelsea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.