Raportul din '88 al antrenorului Adrian Ciobanu de la patinaj viteză: "Chiar Centrul de Medicină Sportivă ne-a furnizat medicamente care figurau pe lista substanţelor interzise"
"Vizînd îmbunătăţirea performanţelor şi atingerea parametrilor internaţionali pentru sezonul '87-'88, m-am documentat şi am trecut la administrarea medicaţiei pe care am avut-o la dispoziţie şi pe care am considerat-o absolut necesară.
Medicamentele au fost obţinute pe mai multe căi: o parte dintre ele - Naposim, comprimate, Efortex, Algentol, Vitaspol, polimineralizante, polivitaminizante, macoper etc ne-au fost furnizate chiar de Centrul de Medicină Sportivă, deşi unele figurau pe lista substanţelor interzise (COMPRIMATE ENERGIZANTE, PIRITINOL, EFORTEX - şi chiar anabolizante - NAPOSIM). Aceste medicamente au fost trecute în condica de medicamente a CMS.
Pe de altă parte, am obţinut medicamente care nu se găseau la CMS, cazul DECADURABOLIN, STROMBAJECT, PROVIRON pe care le-am procurat din Polonia cu ocazia cantonamentului efectuat acolo în perioada de trei luni 15 octombrie '86-15 ianuarie '87 cumpărîndu-le din diurna personală în zloţi cu ajutorul antrenorului polonez a cărui soţie era medic.
Doresc să subliniez că am făcut aceste eforturi după ce cunoscînd efectele favorabile în procesul performanţei a unor medicamente ca TESLOSEN, DECANOFORT şi după ce solicitîndu-le CMS în repetate rînduri mi-au fost refuzate. M-a mirat refuzul cu atît mai mult cu cît şi eu şi mai mulţi antrenori din alte discipline cunoşteam faptul că medicamentele respective se eliberează de CMS unor loturi pe bază de priorităţi stabilite de dînşii.
După părerea mea, era o practică neloială faţă de patinajul viteză în favoarea altor discipline cărora li se făceau favoruri prin forme greu de înţeles. Ţin să precizez încă o dată că medicamentele cumpărate au fost plătite exclusiv cu banii mei pe de o parte pentru că am considerat de datoria mea să fac acest lucru şi pe de alta pentru că fetele, fiind eleve, nu beneficiau nici aşa de situaţii materiale care să le permită să-şi procure singure medicaţia de susţinere cum se întîmplăice de exemplu din cîte ştiu cu sportivii seniori din alte discipline (atletism, haltere, înot etc).
Menţionez şi aceste discipline pentru că în lumea noastră, a antrenorilor, se cunoaşte de mult faptul că în întregul sport internaţional accesul la marea performanţă nu mai este posibil de mulţi anifără administrarea substanţelor stimulative (anabolizante, energizante, psihoenergizante etc). În acelaşi timp însă ştiam şi am tînjit întotdeauna după sistemul ştinţifiic de administrare a acestor medicamente în alte ţări unde tratamentul se face pe baza colaborării strînse şi riguroase dintre antrenor, medic, biochimist, biolog, fiziolog, întregul proces de medicaţoie fiind riguros controlat şi verificat periodic cu aparatură modernă în scopul obţinerii unor rezultate de valoare, dar şi pentru protejarea sportivilor.
În acelaşi timp, la noi tratamentul se face mai mult empiric, după ureche, în condiţii improvizate de celke mai multe ori de către antrenori în cazul în care lotul nu dispune de medic cum a fost în situaţia noastră. Tocmai de aici a fost posibil ca nu numai acum în cazul patinajului viteză, dar şi în multe alte discipline sportivi români de mare valoare să fie depistaţi pozitivi la controalele antidoping efectuate cu prilejul participării la diferite competiţii internaţionale de mare anvergură.
Este evident că sîntem handicapaţi faţă de cei cu care concurăm la titluri şi medalii: nu avem cunoştinţe în domeniul medicinei de susţinere, nu avem medicamentele necesare, nici medicii noştri sportivi nu stăpînesc teoria şi nu au practica de rigoare, iar absenţa aparaturii de investigaţie şi testare se resimte din ce în ce mai mult şi mai grav. Deşi volumul şi intensitatea pregătirii noastre trebuie să atingă de la an la an parametruii tot mai mari, baremul de alimentaţie la nivelul loturilor a scăzut, iar mijloacele de refacere sînt extrem de reduse.
Acestea sînt motive în plus care ne fac să apelăm la susbstanţe de susţinere, inclusiv la anabolizante. Pînă şi la acest domeniu al anabolizantelor sîntem rămaşi în urmă în raport cu practica internaţională, fie că nu cunoaştem lista substanţelor de ultimă oră, fie pentru că nu avem acces la aceste substanţe (sînt extrem de scumpe de genul hormonului de creştere, al derivatului de penicilinăcare face nedepistabil anabolizantul la control.
Din cîte ştiu, acum doi ani la Jocurile Mondiale de la Moscova preşedintele de atunci al CNEFS a fost invitat să viziteze Institutul de Doping-Antidoping de la Moscova cu prilejul depistării - se spune - a înotătoarelor noastre ca fiind pozitive. Se pare că este vorba de o instituţie foarte serioasă de control şi dirijare a medicaţiei de anabolizare şi dirijare a sportivilor sovieticişi cu o aparatură foarte modernă, am înţeles într-o clădire cu patru etaje afectate în exclusivitate.
În acest timp numeroşi medici sportivi de-ai noştri care s-au ocupat de medicaţia sportivilor de la atletism, canotaj, caiac canoe, handbal, gimnastică masculină, înot au dovedit că nu stăpînesc în totalitate cunoştinţele necesare ca dovadă că unii sportivi de care s-au ocupat au fost depistaţi pozitiv la controale antidoping de peste hotare.
Ori dacă la aceste loturi naţionale de mare forţă şi valoare, care au avut asigurate o supraveghere medicală pe parcursul întregului ciclu anual de pregătire şi care au beneficiat de controale periodice efectuate de brigăzi pluridisciplinare ale Centrului de Medicină Sportivă şi Centrului de Cercetări Ştiinţifice nu s-a reuşit anihilarea completă a urmelor tratamentului cu anabolizante, ce mai putem spune noi, la patinaj viteză, care n-am beneficiat nici pe departe de sprijinul atîtor specialişti autorizaţi?
Dar subliniez la modul foarte deschis că tocmai aceste eşecuri repetate ale specialiştilor noştri au determinat mulţi antrenori să înveţe ei înşişi medicaţia, substanţele, modul de administrare, efecte, durata etc. Un caz recent despre care se vorbeşte în lumea sportului este cel al înotătoarei Noemi Lung, o mare valoare despre care se vorbeşte că a fost obligată să-şi întrerupă un timp pregătirea cu diagnosticul «hepatită medicamentoasă».
Pe de altă parte, doresc să arăt că pe plan internaţional goana după substanţe anabolizante a determinat un adevărat trafic cu ele, exemple mai recent cunoscute opiniei publice fiind ale halterofililor sovietici, care au vîndut substanţe anabolizante de producţie sovietică - se pare - în norvegia. În acelaşi timp, a făcut vîlvă acuzaţia atletului american Carl Lewis, care l-a acuzat pe Ben Johnson şi pe mulţi alţi atleţi că folosesc substanţe anabolizante care nu pot fi depistate la controlul antidoping.
Trebuie alăturate alte substanţe despre care se vorbeşte foarte mult şi care ar fi diferiţi hormoni de animale din care se extrag substanţe nedepistabile. Noi nu le cunoaştem însă şi am auzit doar vag despre ele, în timp ce adversarii noştri la medalii le au şi le folosesc. La noi se foloseşte pe scară largă medicaţia indigenă chiar la copii şi juniori din sdecţiile de performanţă în vederea creşterii şi unor performanţe mai rapide.
Menţionez de altfel că în cursul unei mese rotunde organizate de ziarul "Sportul" cu sporturile de iarnă în cursul anului trecut am propus organizarea unor instruiri periodice cu antrenorii de lot naţional în scopul prezentării succinte a tuturor acestor probleme, mai ales că că la nivelul antrenorilor noştri nu se cunoaşte bine nici măcar lista substanţe interzise de comisia medicală a CIO, listă în care figurează peste 150 de medicamente. Nu în ultimul rînd aş preciza că nici măcar informaţiile prin intermediul presei internaţionale şi chiar al presei noastre de specialitate nu sînt centralizate şi exploatate aşa cum ar trebui.
Exemplul cel mai bun este chiar faptul că despre darea în folosinţă a aparatului de investigare antidoping de la scorul 5-0, scris chiar la noi cu peste un an în urmă, precizîndu-se chiar posibilităţile sale de depistare a urmelor de tratament cu steroizi anabolizanţi la peste şase luni de la întreruperea aplicării medicaţiei, din păcate nu am aflat aceste lucruri decît acum şi total accidental. Dar dacă specialiştii noştri erau la curent cu posibilităţile aparatului şi ne puneau şi pe noi în gardă din timp nu se mai ajungea la situaţia de acum".
{{text}}