Liga 1

Recursul lui Penescu a fost respins pentru a 4-a oară! Prunea a ieşit de la DNA după 9 ore de audieri!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Directorul de Relaţii Internaţionale din cadrul FRF a ajuns în jurul orei 10:10 la sediul DNA Piteşti, acolo unde îi este prezentat probatoriul în baza căruia este acuzat.

Nu este pentru prima oară cînd fostul internaţional se prezintă în faţa procurorilor argeşeni, care în ciuda faptului că l-au chemat la audieri, nu au dispus reţinerea sa, aşa cum s-a întîmplat în cazul lui Cornel Penescu şi al arbitrilor implicaţi în acest caz.

Prunea şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu anchetatorii la precedenta sa înfăţişare la DNA: "Mă voi prezenta de cîte ori mi se va cere. Nu am nici o calitate în acest dosar, Nu am nici o calitate în acest dosar, nu sînt învinuit de nimic. Am discutat foarte mult despre regulamentele FRF".

Surse din interiorul DNA susţin că Florin Prunea este învinuit de trafic de influenţă şi de luare de mită, dar că nu a fost arestat pînă acum doar pentru că şi-a arătat disponibilitatea de a colabora cu procurorii anticorupţie.

UPDATE 14:00 - Unul dintre avocaţii lui Florin Prunea a ieşit din clădirea DNA şi s-a întors cu o plasă plină de mîncare, semn că şedinţa va mai dura ceva vreme.

UPDATE 14:15 - Recursul lui Cornel Penescu a fost respins din nou de judecători, după o şedinţă care a durat mai puţin ca niciodată, în jur de 25 de minute. Acesta este cel de-al patrulea recurs respins de judecători.

UPDATE 15:30 - Soţia lui Gheorghe Constantin a sosit la sediul DNA şi i-a adus acestuia o plasă cu mîncare gătită. Costantin, Făcăleaţă şi Libertatu sînt audiaţi de la ora 8:00, iar de la ora 10:00 a început şi audierea lui Florin Prunea. În jurul orei 15:30, la sediul DNA a sosit o dubă pentru a-i transporta pe cei trei înapoi în arest, dar şoferul autovehiculului a ieşit nervos, spunînd că va fi nevoit să revină la ora 20:00!

UPDATE 17:00 - Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu au fost luaţi cu duba de la sediul DNA şi duşi în arest. Prunea se află în continuare la audieri.

UPDATE 19:00 - Florin Prunea a ieşit de la audieri după 9 ore!

UPDATE 19:30 - "Eu sînt în concediu de 2 săptămîni. Nu mi s-a adus la cunoştinţă faptul că sînt învinuit. Am fost întrebat de activitatea altor persoane din lumea fotbalului. În mare parte, am lămurit problemele. Nu mi s-a pus în vedere să nu părăsesc ţara încă", a spus Florin Prunea la sportro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.