International   •   Campionate   •   EURO 2012

Ministrul transporturilor de la Kiev demisionează pentru că nu mai primeşte fonduri pentru EURO 2012

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 iunie 2009

Ministrul ucrainean al transporturilor a demisionat miercuri, spunând că premierul Iulia Timoşenko blochează fondurile necesare pregătirii campionatului european de fotbal din 2012, relatează Reuters.



Iosip Vinski, ai cărui rivali spun că ar putea candida împotriva lui Timoşenko la alegerile prezidenţiale de la începutul anului viitor, a spus că guvernul nu ia suficiente măsuri pentru a pregăti campionatul european de fotbal, pe care Ucraina îl va găzdui împreună cu Polonia.



"Premierul blochează desfăşurarea resurselor necesare pentru construirea infrastructurii necesare campionatului"
, a spus Vinski.



Pregătirea campionatului constituie unul dintre numeroasele subiecte de divergenţă cu premierul, care îl obligă să demisioneze, a spus ministrul.



Preşedintele UEFA, Michel Platini, a avertizat luna trecută că acest campionat va fi mutat la Varşovia, dacă nu sunt rezolvate problemele legate de principalul stadion, aeroport şi de infrastructura de transport din Ucraina.



Vinski este al patrulea ministru care se retrage din guvern anul acesta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.