Altele

Monica Iaco-Ridzi: "Federaţiile vor primi banii pentru premieri într-o săptămână"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

 

Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a declarat că sumele restante pentru premierile federaţiilor participante la competiţii internaţionale, şi care au cucerit medalii, vor fi achitaţi în cel mult 7 zile.

"Banii vor fi achitaţi într-o săptămână către federaţii, dar trebuie să ne gândim că vom rămâne fără bani. Aceste federaţii nu sunt singurele care primesc premieri, să nu uităm că la Bucureşti se desfăşoară Campionatele Mondial de Haltere la juniori şi avem şi acolo medaliaţi. Să nu uităm că şi aceşti sportivi vor fi premiaţi pentru medaliile acestea", a afirmat Monica Iacob-Ridzi.

Ministrul Tineretului şi Sportului a vorbit şi despre eventuala mutare a unor federaţii din actualul sediu MTS: "Nu mi-am propus să mut federaţiile din acest sediu.

Din cele opt etaje ale acestei clădiri, doar trei sunt ale MTS, pe trei etaje sunt federaţiile, iar un etaj este al Corpului de Control al primului-ministru.
Avem mai multe departamente ale MTS care nu sunt aici şi vrem să funcţionăm din acelaşi sediu. Pe Splaiul Independenţei este spaţiul generos pentru federaţiile care se vor muta".

sursa: NewsIn

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.