Fotbal   •   Liga 1   •   ȘEFII STELEI FAC O PROMISIUNE SUPORTERILOR:

Gigi Becali: "Îl luăm pe Tiago Gomes"

Articol de Dan Udrea, Răzvan Rotaru   —  vineri, 19 iunie 2009

Gigi Becali vrea să-l păstreze pe mijlocaşul portughez Tiago Gomes şi le-a trasat  sarcini clare oamenilor din club pentru a-l achiziţiona





Problema mijlocaşului central, post cu probleme în Ghencea, va fi rezolvată în cîteva zile. Portughezul Tiago are şanse foarte mari să se întoarcă la Steaua pînă la finalul acestei luni. Oficialii roş-albaştrilor negociază cu omologii de la Estrela Amadora transferul jucătorului portughez în vîrstă de 23 de ani.



Ordin de la Gigi

Gigi Becali le-a transmis celor din club că îl vrea în continuare pe Tiago. "Vreau să-l luaţi! Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat mai ales în a doua parte a campionatului. Dacă portughezii mai scad din suma de 600.000 de euro, îl cumpăraţi", le-a spus Becali subalternilor săi. Surse din club spun că oficialii Stelei ar fi făcut deja o ofertă de 350.000 de euro şi aşteaptă răspunsul celor de la Amadora.



Tiago s-ar întoarce

Roş-albaştrilor discută zilnic cu fotbalistul, dar şi cu agentul acestuia şi au primit asigurări că prima opţiune a lui Tiago va fi Steaua. "În acest moment aşteaptă să vadă care este situaţia la Estrela. El s-ar întoarce în Ghencea, dar mai întîi trebuie să rezolve problemele aici. Dacă Amadora intră în faliment, Tiago semnează imediat cu Steaua. Dacă nu, sper să se înţeleagă cluburile", a declarat un apropiat al jucătorului.





"Banii pe care vrem să-i obţinem pentru Tiago ne vor ajuta foarte mult. Avem nevoie de ei pentru a-i răsplăti pe cei care ne-au ajutat în acest sezon"

Antonio Oliveira, preşedinte Estrela Amadora



"În acest moment negociem pentru Tiago. Vom face tot posibilul să-l aducem în Ghencea. Ţinem legătura în fiecare zi atît cu jucătorul, cît şi cu impresarul său""

Un ofical al Stelei





1 mijlocaş defensiv apt are Steaua în lot acum: Bicfalvi. Ovidiu Petre este nerefăcut după operaţia la genunchi, iar Pleşan şi Lovin au fost puşi pe lista de transferări



160.000 de euro ar urma să fie salariul lui Tiago la Steaua, cu 10.000 mai mult decît în sezonul recent încheiat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.