Sporturi   •   Box   •   BOX

La podea!

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 21 iunie 2009

Adrian Diaconu şi-a pierdut ieri titlul mondial WBC în faţa canadianului Jean Pascal, care l-a dominat clar pe român



Adrian Diaconu a devenit pe 22 iulie 2008 campion mondial WBC. Centura a intrat însă în posesia românului fără luptă, americanul Chad Dawson refuzînd în repetate rînduri să-l înfrunte pe ploieştean.



"Rechinul" ar fi trebuit apoi să-şi pună în joc titlul pe 10 aprilie, în faţa italianului Silvio Branco, dar meciul a căzut după ce promotorii italianului nu şi-au respectat obligaţiile de organizare. Sîmbătă dimineaţa, la Bell Center din Montreal, Diaconu a urcat în sfîrşit în ring. În faţa sa, un canadian pe care-l cunoştea foarte bine: Jean Pascal. Un boxer cu care Adrian s-a antrenat în trecut, sfătuit acum de fostul manager al lui Doroftei, la Interbox, Yvon Michel.



Pascal mai luptase o dată pentru titlul mondial WBC, dar la categoria supermijlocie. A fost învins atunci la puncte de britanicul Carl Froch, dar canadianul a avut o evoluţie bună în ring.



Mai tînăr cu patru ani decît Diaconu, 27 faţă de 31, cît are românul, Pascal a început partida în forţă. "Rechinul" fiind dominat mai ales tactic de canadian. Trimis la podea în runda a cincea, după o lovitură de stînga a lui Jean Pascal, Diaconu a încercat să revină pe final şi să-şi facă KO adversarul. Pugilistul de culoare a stat foarte bine pe picioare, nu s-a mai băgat în lupta de aproape şi a obstrucţionat ori de cîte ori a avut ocazia. La final, decizia a venit logic: 115-112, 116-112, 116-111 pentru Jean Pascal, care i-a administrat prima înfrîngere din carieră românului Diaconu.



"A meritat victoria!"

Diaconu a recunoscut că Jean Pascal l-a dominat tactic, dar regretă faptul că Interbox nu i-a organizat mai multe meciuri



Cu mult fair-play, la conferinţa de presă de după partidă, Adrian Diaconu a recunoscut superioritatea adversarului său. "Jean a meritat victoria. A fost mult mai inteligent decît mine. Mă aşteptam să vină şi să lupte, dar el dădea pumni şi fugea. Am fost un pic depăşit de intensitatea acestei partide", a spus "Rechinul".



Ploieşteanu a părut nemulţumit şi de cei din conducerea Interbox, care nu au putut să-i ofere mai multe meciuri. "Am un singur regret. Am aşteptat prea mult această dispută. Nu sînt suficiente trei confruntări în ultimii trei ani. Am muncit mult la antrenamente, dar fără meciuri tari nu prea merge. În mod normal ar fi trebuit să am cîte două-trei întîlniri pe an".



În ultimii trei ani, Diaconu a susţinut patru meciuri, dintre care unul, în luna aprilie a acestui an, pe durata a doar opt reprize. În rest, pentru român nu s-au putut găsi adversari care să-l ţină în priză.



REVISTA PRESEI CANADIENE

"Dominaţia lui Adrian Diaconu în calitate de campion mondial a fost incredibil de scurtă. A durat doar un meci. A cîştigat Jean Pascal, pugilistul mai rapid, mai complet, mai cizelat"

La Gazette du Montreal



"Pascal l-a prins cu harponul pe «rechin»"

radio-canada.ca



"Viteza şi stilul lui Jean Pascal au fost prea mult pentru ca pugilistul Adrian Diaconu să-şi păstreze titlul WBC la semigrea. Diaconu a pierdut prima luptă importantă, în timp ce Pascal a cîştigat-o pe prima după ce a trecut la această categorie"

The Canadian Press



DECLARAŢIA ZILEI

"Am vorbit mult înainte de acest meci, l-am ameninţat pe Adrian că o să-i iau centura, dar asta doar pentru că eram încrezător în forţele mele "

Jean Pascal, campion mondial WBC



26 de victorii şi o înfrîngere are acum la profesionism Diaconu, în timp ce palmaresul lui Jean Pascal e asemănător: 23 de succese şi un eşec

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.