Liga 1

Două zile la CFR!

Articol de Valentin Şchiopu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Lucian Sânmărtean a ajuns la un acord verbal cu "vişiniii", dar conducerea l-a anunţat ulterior că interesul pentru el nu mai este de actualitate

Mijlocaşul Lucian Sânmărtean a fost pentru două zile jucătorul lui CFR. Decarul Gloriei s-a întîlnit după finala Cupei României cu şefii "vişiniilor" pentru a pune la punct detaliile unei colaborări.

Totul a decurs normal, cele două părţi ajungînd la o înţelegere verbală. Jucătorului i s-a cerut să-şi facă analizele medicale la o clinică din Cluj, iar Paszkany ar fi trebuit să plătească 50.000 de euro pentru transferul său de la Bistriţa. Ulterior însă, Lucian a fost anunţat, prin telefon, că gruparea din Gruia renunţă să-l mai achiziţioneze. "Îmi pare rău. Mi-ar fi plăcut să joc la CFR, o grupare unde sînt condiţii bune pentru performanţă. Chiar nu ştiu de ce s-au răzgîndit. Mi-au transmis că nu mai au nevoie de mine, fără să motiveze", a povestit Lucian, care a rămas totuşi impresionat de întîlnirea cu preşedintele Iuliu Mureşan. "A fost extrem de atent, am discutat toate lucrurile legate de transfer fără nici o problemă. E un profesionist adevărat. Pînă la urmă mi-a părut bine că l-am cunoscut. Nu fac o tragedie din faptul că am pierdut acest transfer la CFR. Aştept alte oferte", a spus Sânmărtean.

"Ne-am înţeles la un moment dat, părea totul în regulă. Undeva s-a produs un scurtcircuit şi transferul nu s-a mai perfectat"
Lucian Sânmărtean, mijlocaş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.