Liga 1

Duel cu grecii

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

CFR şi PAOK Salonic se luptă pentru semnătura lui Vieirinha, un jucător mai bine cotat decît Fabregas în 2003

"Vişiniii" încearcă să-l achiziţioneze de la Porto pe tînărul Vieirinha (23 de ani), fotbalist care poate evolua pe orice post de la mijloc în sus. Clujenii se luptă cu grecii de la PAOK Salonic, gruparea la care portughezul a fost împrumutat în stagiunea recent încheiată. Oficialii lui PAOK speră să-l convingă pe jucător să nu accepte propunerea CFR-ului, în cazul în care Porto îl va direcţiona spre Cluj. De altfel, grecii sînt interesaţi şi de un alt fotbalist aflat şi pe lista Clujului: Joao Paolo Andrade.

Vieirinha a fost o figură obişnuită în reprezentativelele de juniori şi tineret ale Portugaliei, cîştigînd în 2003 Campionatul European Under 17. Vieirinha a fost desemnat cel mai bun jucător al acelui turneu, luîndu-i faţa mult mai titratului Cesc Fabregas. "O să vedeţi la momentul oportun dacă vom împrumuta sau nu jucători de la FC Porto. Maximum două transferuri vom mai face", a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

"Puteam lua titlul mai uşor"
Deşi clujenii au încheiat campionatul doar pe poziţia a patra, preşedintele Iuliu Mureşan consideră că feroviarii ar fi putut lua titlul mai uşor decît în sezonul precedent. "Eu zic că a fost un campionat mai uşor decît cel de anul trecut şi dacă eram atenţi puteam lua titlul mult mai lejer. E bine că am cîştigat Cupa şi sper să ne adjudecăm şi Supercupa", a afirmat oficialul clujean. 

Ambiţii europene
Feroviarii clujeni nu concep ratarea calificării în grupele Europa League. "Sperăm să fim capi de serie la tragerea la sorţi pentru turul preliminar. Primul obiectiv european e calificarea în grupe, după care ne vom gîndi şi la primăvara europeană", a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.