Liderii grupurilor parlamentare au stabilit, astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, componenţa Comisiei de anchetă în cazul ministrului Tineretului, Monica Iacob Ridzi, Comisie care va avea 15 membri, anunţă Realitatea TV
Din Comisia de anchetă vor face parte deputaţii PSD Cristian Dumitrescu, Anghel Stanciu, Doina Burcău, Dan Ioan Florea şi Nicolae Bănicioiu.
PD-L este reprezentat de Gelu Vişan, Dan Radu Zătreanu, Cristian Petrescu, Marius-Sorin Göndör şi Sever Voinescu.
Din partea PNL, din Comisia de anchetă fac parte Alina Gorghiu, Graţiela Gavrilescu şi Bogdan Olteanu, iar UDMR va fi reprezentat de Lakatos Peter.
Din partea grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian a anunţat că încă nu s-a stabilit persoana care să facă parte din Comisie, urmând ca astăzi, după şedinţa de grup, să fie nominalizată persoana în cauză.
Deputaţii au decis, prin vot, la propunerea social-democratei Aura Vasile, modificarea proiectului de înfiinţare a Comisiei de anchetă, astfel încât forul să cuprindă 15 membri, împărţiţi conform algoritmului politic, şi nu nouă membri, cum era stipulat în proiect.
Comisia de anchetă în cazul Ridzi ar putea fi condusă de deputatul PNL Alina Gorghiu
Comisia de anchetă în cazul Ridzi ar putea fi condusă de deputatul PNL Alina Gorghiu, iar vicepreşedinţi ar putea deveni deputaţii Gelu Vişan (PD-L) şi Nicolae Băniciou (PSD), potrivit unor surse parlamentare.
Conform aceloraşi surse, deputatul UDMR Lakatos Peter ar putea fi numit secretar al Comisiei de anchetă.
{{text}}