Liga 1

Impresarul lui Tiago Gomes: "E dorit de CFR şi Unirea Urziceni"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Impresarul portughezului Tiago Gomes, Sergio Fernandes Ferro, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, că jucătorul prezintă interes pentru mai multe cluburi, printre care Unirea Urziceni şi CFR Cluj, însă până acum nimeni nu a făcut o ofertă concretă.

"Tiago Gomes prezintă interes pentru foarte multe echipe, dar toate doar au spus că îl vor, nimeni nu a venit cu o ofertă concretă. Mijlocaşul este dorit de Malaga, Racing Santander şi Deportivo la Coruna din Spania, îl mai vor Sporting Braga, Maritimo şi Nacional Madeiro din Portugalia, dar şi CFR Cluj şi Unirea Urziceni din România. La fel este şi situaţia celor de la Steaua, au spus că îl vor, dar nu au făcut o ofertă. Să vină cineva cu o propunere concretă şi suntem dispuşi să negociem", a spus Ferro.

Impresarul a mai spus că formaţia la care este legitimat Tiago, Estrela Amadora, şi-a rezolvat în mare parte problemele financiare, iar jucătorul nu mai poate pleca liber de contract: "Cei de la Estrela nu mai au probleme foarte mari, aşa că cine îl vrea pe Tiago trebuie neapărat să plătească. Clauza de reziliere din contractul lui este de 700.000 de euro, dar se poate negocia şi sub această sumă, nu este niciun fel de problemă".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.