Fotbal   •   Liga 1   •   POLI TIMIŞOARA

Marian Iancu: "Poli nu mai face nici un transfer. Mai aducem 3 jucători de la Buzău şi gata!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 27 iunie 2009

Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, spune că nu s-a hotărît încă asupra numelui noului antrenor al echipei şi dezvăluie că vicecampioana nu mai are nici o ţintă în campania de transferuri în afară de Bourceanu şi Claudiu Ionescu, jucători care au fost deja acontaţi.



"Nu am încă o soluţie pentru banca tehnică pe care să o pot comunica. E o decizie foarte importantă de care depindem foarte mult, iar timpul în care trebuie pregătită echipa este foarte scurt. Antrenorii conştientizează ce înseamnă Poli, îşi dau seama de amploarea proiectului care se desfăşoară aici şi se gîndesc dacă pot aduce grupul în formă maximă pentru debutul noului sezon", a spus Iancu pentru gsp.ro, referindu-se apoi şi la campania de transferuri a Politehnicii:



"Vă spun sincer că nu mai vizăm pe nimeni pentru un transfer. I-am luat pe Bourceanu şi Ionescu, mai sînt cîţiva jucători pe care îi aducem înapoi de la Buzău, dar atît. Am mare încredere în fotbaliştii care au evoluat acolo în retur pentru că le-au pus mari probleme tuturor celor împotriva cărora au jucat.



În ciuda unui început în care au fost cîteva ezitări, cei pe care i-am împrumutat acolo le-au pus mari probleme Stelei, lui CFR sau Craiovei şi au obţinut victorii importante cu Vaslui sau Oţelul. Ei vor asigura schimbul de generaţii la Poli în sezonul 2010-2011. Formează deja un grup unit şi am încredere că se vor descurca foarte bine la Timişoara".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.