Dinamo e interesată de Mircea Bornescu, iar Emilian Dolha ar putea lua calea Clujului, într-un schimb de jucători
În Ştefan cel Mare începe campania de achiziţii. Oficialii din Ştefan cel Mare au pus ochii pe Mircea Bornescu, pus pe lista de transferuri de Universitatea Craiova. "Aştept să vină şi conducătorii lui Dinamo în ţară şi să vedem dacă au bani ca să-l ia pe Bornescu. Vom negocia şi vedem ce se va întîmpla", a spus Ana-Maria Prodan, impresara goalkeeper-ului de 29 de ani. "Da, îl vrem, dar nu în orice condiţii", a confirmat ieri un oficial dinamovist. Unde e problema? Bornescu vrea 200.000 de euro pe sezon, contract considerat cam piperat de "cîini".
Dolha spre CFR?
Surse din cadrul clubului susţin că oficialii Clujului caută să-l vîndă pe Eduard Stăncioiu şi chiar l-au propus pe acesta la Dinamo, pentru un schimb cu Emilian Dolha. "Cîinii" n-au agreat ideea, dar l-au cerut la schimb pe Ciprian Deac, mijlocaşul stînga de 23 de ani. Negocierile au rămas la stadiul vorbelor, cele două conduceri urmînd să reia tratativele săptămîna aceasta.
300.000 de euro solicită Universitatea Craiova pentru cedarea lui Mircea Bornescu
FLASH
Discuţie finală pentru Zicu
Aseară a revenit în ţară Cristi Borcea, iar astăzi este aşteptat să se întoarcă şi Nicolae Badea. Oficialii dinamovişti vor avea o întîlnire cu fraţii Victor şi Giovanni Becali pentru a discuta despre transferul lui Ianis Zicu la Unirea Urziceni. Mijlocaşul de 25 de ani s-a înţeles cu ialomiţenii pentru un contract de 175.000 de euro, plus bonusuri, iar formaţia din Ştefan cel Mare urmează să încaseze un milion de euro.
Clau-gol începe treaba
Claudiu Niculescu a ajuns sîmbătă seară direct în cantonamentul de la Săftica, unde s-a alăturat colegilor săi. Atacantul de 33 de ani nu s-a deplasat cu restul lotului întrucît a trebuit să-şi aducă acasă de la maternitate fiul în vîrstă de 5 zile. Soţia lui Clau-gol, Diana, a născut pe 24 iunie un băieţel, pe David Cristian.
"Vorbeşte bine, atît!"
Dario Bonetti a făcut cunoştinţă cu jucătorii lui Dinamo. Sîmbătă şi duminică a fost perioada de acomodare, însă fotbaliştii nu sînt foarte încîntaţi de noul tehnician. "A vorbit frumos cu noi, este băiat de treabă, ştie să se apropie de jucători, dar cam atît. Nu e ca Zenga, care avea idei tactice şi ne vorbea tot timpul despre fotbal", a spus unul dintre jucători.
Ultimele noutăţi:
- În această dimineaţă, mijlocaşul sosit la Dinamo, Djakaridja Kone, va efectua vizita medicală la INMS. Ivorianul de 23 de ani va semna cu "cîinii" după ce va fi testat de Dario Bonetti.
- Aseară era aşteptat să se întoarcă în ţară Osvaldo Miranda, iar azi urmează să ajungă şi Zie Diabate. Vranjkovici, Ze Kalanga şi N'Doye nu au dat nici un semn şi vor fi drastic amendaţi de club.
Fotbal • Liga 1 • CINE APĂRĂ PÎNĂ ÎŞI REVINE LOBONŢ?
Dinamo îl vrea pe Mircea Bornescu, iar Emilian Dolha ar putea ajunge la CFR Cluj
Mircea Bornescu
Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Gheorghiu — luni, 29 iunie 2009
{{text}}