Hizo conduce azi primul antrenament al sezonului, la care vor participa doar zece jucători
Rapid mai are la dispoziţie o lună ca să-şi facă lotul pentru campionatul următor. În acest moment, Viorel Hizo antrenează o echipă alcătuită din numai zece fotbalişti! Atîţia vor fi la Pro Rapid astăzi, la reunire.
Nici fundaş, nici mijlocaş
Pe banda stîngă, "Dulăul" nu are nici un jucător! Cum s-a ajuns aici? Bozovici nu vrea să revină în Giuleşti şi îşi continuă luna de miere în Croaţia, iar Perjă, celălalt fundaş stînga folosit în sezonul precedent, e liber de contract, fiindcă înţelegerea cu vişiniii i-a expirat. Tot pe stînga, nu sînt nici mijlocaşi. Cesinha, unica soluţie, nu mai răspunde nimănui la telefon. "S-ar putea să ajungă la Bucureşti, dar nu ştiu cînd" e reacţia agentului său.
Mai vin Elinton, Ivelja şi Djalovici
Numărul rapidiştilor ar putea creşte săptămîna asta pînă la 13 jucători. "Ivelja şi Djalovici nu au vize de România, dar se speră ca situaţia lor să fie rezolvată şi e posibil ca miercuri să apară amîndoi", au explicat surse din Grant. Elinton Andrade ajunge şi el la Bucureşti în seara asta. Asta înseamnă că Hizo primeşte întăriri în poartă, în centrul liniei de mijloc şi în atac, dar rămîne tot fără soluţii pentru banda stîngă.
5 jucători au părăsit Rapidul vara asta: E. Dică, N. Grigore, Perjă, J. P. Andrade şi Pitbull, toţi la final de contract
2 giuleşteni sînt în ultimul an de contract şi pot pleca gratis vara viitoare: Cesinha şi Marius Constantin
4 jucători de la Rapid II vor fi promovaţi la prima echipă, ca să completeze lotul: D. Bratu (fundaş stînga), C. Păun (fundaş dreapta), A. Matei (mijlocaş central) şi Al. Ioniţă (atacant)
Amical cu locul 2 din Turcia
Sivasspor e cel mai tare adversar pe care Rapid îl va întîlni în turneul din Germania. Turcii au terminat campionatul trecut pe locul 2, la cinci puncte de campioana Beşiktaş, dar înaintea lui Fenerbahce sau Galatasaray. Un alt oponent al giuleştenilor în amical va fi Ankaragucu, tot din prima ligă turcă. Alte adversare din pregătiri: Fortuna Sittard, Ergotelis, Lokomotiv Sofia. Maftei şi colegii lui vor sta în Germania zece zile, de pe 15 iulie.
Djalovici semnează cu Grenoble
Rapid l-ar putea pierde definitiv pe Radomir Djalovici. Atacantul muntenegrean e în discuţii avansate cu prim-divizionara franceză Grenoble. "Va semna într-o zi, două. Totul decurge perfect, conducerea Rapidului e foarte cooperantă", a explicat agentul fotbalistului. Preţul: 500.000 de euro, acelaşi pe care giuleştenii l-au plătit vara trecută, cînd l-au adus de la Rijeka, la recomandarea unui scouter al lui Manchester United. Djalovici (26 de ani) a marcat doar două goluri în campionatul trecut.
"Le pun lacăt pe stadion!"
Vişiniii s-au ales cu încă o problemă: nu mai sînt primiţi pe Giuleşti! CS Rapid, proprietarul stadionului, reclamă neplata unei datorii şi anunţă că nu mai permite accesul fotbaliştilor pe teren! "Datoriile s-au tot acumulat, acum e vorba despre cîteva miliarde. Le-am dat termen pînă miercuri să achite toţi banii, altfel nu mai calcă în Giuleşti!", a explicat Mihai Zaharia, preşedintele Clubului Sportiv.
Ultimele noutăţi:
- Cristian Daminuţă va semna azi contractul cu Rapid, cînd ajunge în ţară şi agentul lui, Cristea Opria. Fundaşul de 19 ani, împrumutat gratis de la Inter, va cîştiga 60.000 de euro pentru un an în Giuleşti.
- Viorel Hizo a acceptat să conducă echipa şi în sezonul viitor, dar a pus o condiţie pentru campania de transferuri: "Vreau neapărat un atacant, unul care să marcheze des, altfel nu avem nici o şansă!".
- Dat în judecată de Taher, Copos îl ameninţă pe iordanian. "Nu îl avantajează acţiunea în instanţă", a zis patronul în Evz.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}