Jucătorul celor de la Houston Rockets ar putea rata următorul sezon de NBA din cauza unei accidentări serioase. Doctorul echipei, Tom Clanton, a declarat pentru un ziar local, că situaţia lui Yao este destul de gravă şi ar putea reprezenta finalul carierei sale ca profesionist.
Chinezul de 2,29 metri a jucat 77 de meciuri în sezonul 2008-2009 şi a suferit numeroase accidentări la piciorul stîng. De fiecare dată, doctorii au spus că problemele lui Yao nu sunt serioase, dar se pare că ruptura de la piciorul stîng îi poate afecta definitiv cariera.
În cele 7 sezoane jucate pentru Houston, Ming a fost prezent în 481 de meciuri şi a avut o medie de 19,1 puncte marcate.
Cei de la Rockets se aşteaptă ca şi Tracy McGrady să lipsească cel puţin jumătate de sezon, în urma unei operaţii la genunchiul stîng.
Managerul general, Daryl Morey, a spus că accidentarea lui Yao nu va afecta politica de transferuri a clubului şi că pe lista de achiziţii se află deja Ron Artest (liber de contract după ce i-a expirat înţelegerea cu Houston). Morey a refuzat să comenteze declaraţiile clubului, în care se menţiona că Ming va fi indisponibil pe o perioadă nedeterminată.
Sporturi • Baschet • Houston Rockets
Yao Ming poate rata noul sezon de NBA
Articol de Vlad Pahonţu — marţi, 30 iunie 2009
{{text}}