Fotbal   •   Liga 1   •   PROMISIUNI

Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu, "gemenii" golului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 01 iulie 2009

Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu le promit suporterilor că vor fi şi mai prolifici în sezonul viitor, la finalul căruia vor să readucă titlul în Ghencea





Pantelis Kapetanos (26 de ani) şi Bogdan Stancu (22 de ani) sînt fotbaliştii care, prin reuşitele lor, au menţinut Steaua în viaţă campionatul trecut. Cele 11 goluri marcate de fiecare în parte i-au ajutat pe roş-albaştri să prindă, in extremis, ultimul loc de Europa League.



Stancu şi Kapetanos se simt bine împreună nu doar pe gazon, ci şi în cantonamentul de la Drollobach, unde stau mai mereu unul lîngă celălalt. "Cu ajutorul antrenamentelor conduse de Mister Bergodi, am reuşit să ajungem la un nivel fizic foarte bun pentru acest moment şi să ne «încărcăm» cu goluri", a punctat Stancu.



Atacantul grec e şi mai optimist: "Sînt pregătit sută la sută să fac un sezon cu mult peste aşteptările tuturor. Dacă mă ajută Dumnezeu, campionatul viitor voi marca şi mai multe goluri, iar la final sper să ne bucurăm împreună de un nou titlu de campioni".







"Anul trecut mi-a fost mai greu să încep în forţă, pentru că venisem de la AEK Atena după o accidentare gravă. Acum, lucrurile stau cu totul altfel"

PANTELIS KAPETANOS, atacant Steaua





"Faptul că sînt golgeterul echipei, alături de Pantelis, mă ambiţionează şi mai tare, dar fără să mi se urce la cap!"

BOGDAN STANCU, atacant Steaua





44% din golurile Stelei de anul trecut au fost marcate de Stancu şi de Kapetanos, respectiv 22 din totalul de 50





Contract diminuat pentru "Kape"

Lui Pantelis Kapetanos i-a expirat contractul, iar şefii clubului vor să îl reînnoiască. Însă numai în anumite condiţii. "Cînd se va întoarce din Austria, îi voi spune că nu-i mai dau un salariu de peste 200.000 de euro, aşa cum a avut anul trecut. Îi voi oferi 120.000 de euro anual. Sper să accepte. Dacă nu, vedem ce vom face", a spus Gigi Becali. Atacantul de 26 de ani va primi însă şi un bonus de 60.000 de euro la semnătură.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.