Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Conducerea a ajuns la un acord cu Mircea Rednic în privinţa rezilierii contractului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 01 iulie 2009

Conducerea clubului Dinamo şi Mircea Rednic au ajuns la un acord în privinţa încheierii înţelegerii dintre tehnician şi gruparea din Ştefan cel Mare, care mai era valabilă până la sfârşitul sezonului următor.



"M-am întâlnit azi cu Mircea Rednic şi am pus lucrurile la punct. Ne-am dat mâna şi am discutat despre înţelegerea pe care o avea cu Dinamo. De fapt, noi ne-am înţeles de mai mult timp, nu mai era vorba de ceva de semnat, aveam un acord verbal", a declarat miercuri, agenţiei NewsIn, preşedintele CA al lui Dinamo, Nicolae Badea.



Antrenorul Mircea Rednic a renunţat să mai pregătească gruparea din Ştefan cel Mare, după ce acţionarii au decis să-i acorde lui Cornel Dinu atribuţiunile de management sportiv.



Rednic a negociat cu acţionarii rămânerea în funcţie, după ce Ioan Ovidiu Sabău a refuzat oferta de a prelua Dinamo. Tehnicianul s-a întâlnit cu oficialii roş-albi şi ajunsese la un acord cu aceştia pentru a continua, însă, în cele din urmă, a decis să renunţe ca urmare a numirii lui Dinu.

sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.