Handbal

Covaciu spune că "U" Jolidon are obiectiv participarea în cupele europene în sezonul viitor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Tehnicianul formaţiei feminine de handbal "U" Jolidon Cluj, Gheorghe Covaciu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în sezonul 2009-2010 echipa are ca obiectiv clasarea în primele cinci, respectiv participarea în cupele europene.

"Avem ca obiectiv clasarea în primele cinci locuri şi participarea în cupele europene. Am adus trei jucătoare de top, cu experienţă şi sper să ajungem în cupele europene. Sper să jucăm bine şi să punem probleme tuturor echipelor. Mai sunt discuţii cu două jucătoare. Sper să fi învăţat cev din sezonul trecut", a explicat Covaciu.

Daniela Crap, venită de la Debrecen, a vorbit despre noua sa echipă: "Este un club cu tradiţie, aici se pot atinge performanţe cu mult mai mari, campionatul românesc este pe aceeaşi linie sau peste campionatul maghiar. De asemenea, Clujul are un public minunat".

"U"Jolidon Cluj le-a transferat pe Daniela Crap (Debrecen), Simona Vintilă (Rulmentul) şi portăriţă Viktoria Petroczi (Feherep Alcoa). Handbalista Anca Mureşan şi-a prelungit contractul pe încă două sezoane, în timp ce Alina Jula va fi şi secund, şi jucătoare. De asemenea, formaţia clujeană a numit un director sportiv, pe Cosmin Sălăjan.

"U" Jolidon Cluj a încheiat sezonul 2008-2009 pe locul 11 în Liga Naţională cu 19 puncte.

Sursa: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.