Fostul internaţional italian al lui AS Roma, Vicenzo Montella, în vârstă de 35 de ani, a anunţat că îşi va încheia cariera de fotbalist, chiar dacă mai avea un an de contract cu gruparea din capitala Italiei, informează AFP.
Atacantul mai avea contract cu gruparea din Serie A până la finalul sezonului viitor, dar nu se va mai alătura colegilor săi, care au început pregătirile pentru următorul campionat. El urmează să pregătească o grupă de juniori a lui AS Roma.
Vicenzo Montella are 20 de selecţii în echipa naţională a Italiei şi 3 goluri marcate. În 2001, el a câştigat titlul alături de AS Roma, echipă antrenată atunci de Fabio Capello.
El a debutat la Empoli, în divizia a treia, după care a fost transferat la Genoa, formaţie aflată în liga secundă, iar debutul în Serie A a avut loc în tricoul Sampdoriei. Din 1999, a evoluat la AS Roma, fiind împrumutat la Fulham şi Sampdoria.
Altfel, jucătorii lui AS Roma s-au reunit joi, iar din lot fac parte şi fotbaliştii români Adrian Piţ, Adrian Stoian şi Daniel Pena.
NewsIn
International • Campionate • AS ROMA
Vicenzo Montella şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 02 iulie 2009
{{text}}