Fotbal   •   Liga 1   •   AUSTRIA ESTE DESTINAŢIA PREDILECTĂ PENTRU ECHIPELE DIN LIGA I

Vezi unde îşi desfăşoară echipele din Liga I stagiile de pregătire din vară!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 03 iulie 2009

Majoritatea formaţiilor din primul eşalon a anunţat că vor pregăti sezonul 2009-2010 prin cantonamente centralizate în Austria, printre care Steaua, CFR Cluj şi FC Timişoara.



Echipele Universitatea Craiova, CFR Cluj, Steaua, FC Timişoara, Pandurii, Oţelul, Politehnica Iaşi, Astra Ploieşti şi Unirea Alba Iulia se vor pregăti cel puţin 10 zile în Austria, în timp ce prima a ales să efectueze două cantonamente în această ţară.



A doua locaţie pe care o parte însemnată dintre grupările Ligii I au ales-o pentru stagii de pregătire este Poiana Braşov, acolo unde vor merge cinci echipe: Politehnica Iaşi, Unirea Urziceni, Oţelul Galaţi, Gloria Bistriţa şi Internaţional Curtea de Argeş.



Unirea Urziceni » Campioana şi-a început deja pregătirea centralizată de pe 1 iulie, cu un cantonament de 10 zile la Poiana Braşov, după care în perioada 13-25 iulie va merge în Scoţia, acolo unde va disputa o serie de meciuri amicale în compania unor formaţii din această ţară, printre adversari numărându-se Celtic şi Rangers.



FC Timişoara » Vicecampioana a plecat de pe 1 iulie la Debrecen, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii ani, de unde va reveni pe 10 iulie, însă cu două zile înainte va juca împotriva echipei locale, campioana Ungariei. Apoi, între 12 şi 22 iulie, jucătorii lui Ioan Ovidiu Sabău se vor pregăti în Austria, la Baden, unde sunt programate şi jocuri amicale în compania unor adversari cunoscuţi, precum Wigan, Eintracht Frankfurt sau FC Koln.



Universităţii Craiova » Elevii lui Daniel Mogoşanu vor efectua în această vară două cantonamente în Austria, unul între 24 iunie şi 4 iulie, iar al doilea între 6 şi 20 iulie, acumulând astfel un tota de 24 de zile în Ţara Valsului. Pe 18 iulie, alb-albaştrii vor juca un amical cu celebra formaţie italiană Lazio Roma, la care este legitimat şi Radu Ştefan.



Steaua » După ce anul trecut a efectuat două stagii în Austria, Steaua a ales să susţină doar unul singur, pentru două săptămâni, între 25 iunie şi 8 iulie. Cele mai importante jocuri de pregătire sunt în compania celor de la Dinamo Zagreb (5 iulie) şi ŢSKA Sofia (7 iulie).



CFR Cluj a ales să organizeze tot un singur cantonament, de 16 zile, în Austria, între 9 şi 25 iulie, în această perioadă având programate şi mai multe amicale, printre adversari numărându-se Iraklis Salonic şi Borussia Monchengladbach.



Dinamo şi-a început pregătirile pentru noul sezon cu un cantonament la Săftica, iar pe 7 iulie va pleca în Franţa, pentru două săptămâni, şi va disputa patru jocuri de verificare cu Nantes, Grenoble, Saint-Etienne şi Grenoble. Pe 23 iulie, roş-albii vor întâlni, în Portugalia, campioana FC Porto, tot într-un joc de verificare.



Rapid » Deşi iniţial în perioada 6-11 iulie era programat un stagiu de pregătire la Poiana Braşov, lotul Rapidului se va pregăti la Pro Rapid în această perioadă, după care între 15 şi 26 iulie, va merge în Germania, unde va susţine şi cinci meciuri amicale: Ankaraspor (16 iulie), Ergotelis (19 iulie), Gaziantepspor (21 iulie), Manisaspor (23 iulie) şi Lokomotiv Sofia (25 iulie).



Pandurii » Echipa pregătită de Sorin Cârţu, Pandurii Târgu Jiu, va efectua un cantonament în localitatea Bad Kleinkirchheim, tot din Austria, în perioada 11-22 iulie, însă cu o zi înainte şi una după, va disputa câte un meci de verificare în Ungaria. Pe 9 iulie, gorjenii vor întâlni adversara Stelei din Liga Europa, Ujpest, iar pe 23 o echipă al cărei nume este necunoscut momentan. În Austria, una dintre echipele pe care Pandurii o va întâlni este Napoli, locul 12 în ediţia trecută a Serie A.



Oţelul Galaţi şi-a început pregătirile pentru noul sezon la Poiana Braşov, între 29 iunie şi 8 iulie, iar între 12 şi 24 iulie va pleca în Austria, unde are programate cinci amicale. În aceeaşi situaţie se află şi Politehnica Iaşi, care se va antrena în perioada 2-11 iulie la Poiana Braşov, după care între 13 şi 24 iulie va susţine un stagiu în Austria.



Gloria Bistriţa şi nou-promovata Internaţional Curtea de Argeş sunt singurele care momentan nu şi-au programat stagii de pregătire în străinătate, ambele alegând să se pregătească la Poiana Braşov, prima între 7 şi 18 iulie, iar argeşenii în perioada 25 iunie-6 iulie.



Vaslui » Formaţia patronată de Adrian Porumboiu, FC Vaslui, şi-a început pregătirile cu un cantonament la Vatra Dornei, programat între 29 şi 6 iulie, după care se va antrena în Germania, la Goch, în intervalul 7-19 iulie.



FC Argeş a plecat deja de pe 1 iulie într-un cantonament de 16 zile în Austria, la Siegendorf, iar printre adversarii din meciurile amicale este şi formaţia franceză Caen.



Alba Iulia » Nou-promovata Unirea Alba Iulia a ales tot Austria pentru cantonamentul verii, urmând să se pregătească la Oberpullendorp, între 4 şi 19 iulie.



Ceahlăul Piatra Neamţ a anunţat că va efectua un stagiu de pregătire în străinătate, între 14 şi 28 iulie, însă nici până în momentul de faţă nu a fost aleasă destinaţia, oficialii având de ales între Italia şi Franţa.



Astra Ploieşti a început un cantonament de zece zile la Buşteni, între 29 iunie şi 9 iunie, iar între 13 şi 24 iulie în Austria.



Braşov » Singura echipă care nu şi-a programat nimic până în momentul de faţă este FC Braşov, rămasă fără antrenor principal după plecarea lui Răzvan Lucescu, dar şi cu o situaţie financiară incertă.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.