Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Totul gratis!

Articol de Răzvan Rotaru   —  duminică, 05 iulie 2009

Gigi Becali susţine că a renunţat la Bozovici şi la Cesinha după ce Bergodi i-ar fi spus: "Nu mai are rost să dăm bani pe transferuri, sînt mulţi jucători liberi de contract"



Bergodi vrea să economisească banii patronului! Cel puţin aşa susţine Gigi Becali, care a explicat ieri la GSP TV de ce Bozovici şi Cesinha n-au mai ajuns la Steaua. "I-am zis lui Cristiano că aş putea în cele din urmă să-i iau la pachet pe cei doi rapidişti, însă mi-a spus clar că nu-i mai vrea. Că nu are rost să mai dăm bani pe transferuri, pentru că sînt mulţi jucători liberi de contract, valoroşi, pe care îi putem aduce".



În urmă cu cîteva zile, Bergodi se declarase deranjat de atitudinea lui Bozovici şi a lui Cesinha: "Eu nu sînt genul de antrenor care sună un jucător şi apoi e la dispoziţia lui. Steaua nu stă în aceşti doi fotbalişti, este inadmisibil să nu ofere un răspuns după atîtea negocieri. Îi respect, dar aşa nu se poate face treabă".



Totuşi, Becali spune că polonezul Grzelak, transferat tot gratis, nu va rămîne singura achiziţie. "Vom mai aduce doi sau trei fotbalişti pînă la debutul noului sezon. Mă bucur că echipa se mişcă bine în amicale şi că atmosfera din vestiar este excelentă".



Preşedintele Argăseală i-a prezentat lui Bergodi mai multe DVD-uri cu prezentările unor fotbalişti liberi de contract sau accesibili ca preţ, italianul urmînd să decidă în scurt timp dacă vrea vreunul.



Pedriel la Giresunspor

Steaua se mişcă la capitolul "plecări de jucători". Ricardo Pedriel (22 de ani) va juca stagiunea viitoare în eşalonul secund din Turcia, la Giresunspor. Atacantul bolivian va fi împrumutat timp de un sezon, în schimbul sumei de 50.000 de euro, iar în contract a fost stipulată şi o clauză de 300.000 pentru un transfer definitiv. Turcii îl vor şi pe Dayro Moreno şi i-au propus Stelei 200.000 de euro pentru împrumutul columbianului.



FLASH



Azi, cu Dinamo Zagreb, pe GSP TV

Steaua dispută în această seară cel de-al treilea test din stagiul austriac. Adversară va fi campioana Croaţiei, Dinamo Zagreb. Partida va începe la ora 19:30 şi va fi transmisă în direct de GSP TV şi pe gsp.ro. Amicalul poate fi urmărit şi pe www.stelisti.ro, în format live-text. Rămîi pe site şi după fluierul final pentru a urmări reacţii la cald şi imagini foto şi video din timpul meciului!



Dayro va fi suspendat

Absent de aproape trei săptămîni, columbianul Dayro Moreno (23 de ani) i-a scos din sărite pe şefii Stelei. Pe lîngă o amendă consistentă, pe mijlocaşul sud-american îl aşteaptă o nouă sancţiune aspră. "A trecut deja mult timp de cînd Dayro nu s-a prezentat la echipă, aşa că o să îl suspendăm", a anunţat Gigi Becali.



"Nu-l forţăm pe Tiago"

Deşi îi poate impune lui Tiago Gomes (23 de ani) să semneze acordul cu Steaua, Gigi Becali spune că mijlocaşul portughez va ajunge în Ghencea doar dacă îşi va dori cu adevărat. "Noi ne-am înţeles deja cu Estrela Amadora pentru mutarea lui Tiago. Conform contractului, îl putem obliga pe jucător să semneze, însă nu vom face asta. Nu aduc fotbalişti care nu vor să joace pentru Steaua", a explicat patronul roş-albaştrilor.



Ultimele noutăţi



» Gigi Becali
, patron Steaua: "Dacă vom avea probleme şi cu Ujpest în Europa League, atunci ce pretenţii să mai avem? Noi ne gîndim la lucruri mult mai mari, dar nu vă spun acum, aştept să văd cum vom juca în meciurile oficiale".



» Steliştii
au fost liberi ieri după amiază şi au ales să meargă în Klagenfurt la cumpărături.



» Gigi Becali
: "Cum să-i dau eu lui Sechelariu 500.000 de euro dacă pleacă Lovin? Mai bine îi dau jucătorului 200.000 şi îi spun să se lase de fotbal. Sau îi plătesc contractul pînă la finalul carierei şi stă la Steaua II".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.